'Lipsa fondurilor determină întârzierea accesului gratuit la investigaţii până la 4 luni, iar unii dintre pacienţi nici nu mai prind aceste investigaţii pentru stabilirea liniei terapeutice bazată pe dovezi deoarece decedează. Întreruperea tratamentelor în desfăşurare, generată de o politică proastă a preţurilor şi a exporturilor paralele, va determina în cel mai scurt timp ca pacienţii şi FABC să facă plângere penală împotriva MS responsabil pentru asigurarea continuităţii acestor tratamente', a spus duminică Irimia, în cadrul Conferinţei Naţionale a Federaţiei Asociaţiilor Bolnavilor de Cancer din România care se desfăşoară la Braşov.
El a afirmat că în această toamnă vor expira contractele cost-volum, afectând în mod direct continuitatea asigurării tratamentelor pentru bolnavii de cancer.
'Pe noi ne îngrijorează că vom avea o întrerupere până ce va negocia din nou. Nu ştim ce se va întâmpla până la urmă. (...) În ultimii ani în UE au fost introduse 62 de medicamente noi pentru tratarea cancerului, iar în România au intrat doar 7 pe lista de medicamente compensate. Planul naţional comprehensiv pentru cancer lansat în luna aprilie sub patronajul premierului încă nu este aprobat de Guvern, deşi termenul limită anunţat iniţial este 31 iunie. (...) De luni de zile pacienţii hematologici sunt cu tratamente oprite. Medicii nu ştiu ce să mai facă. Unii şi-au dat demisia din comisii. Sunt probleme cu 14 medicamente din hematologie-oncologie. Acest lucru nu este de ieri de azi, le semnalez. Încă de anul trecut au început să dispară după ce acel ordin 75 a început să îşi arate efectele dezastruoase faţă de noi', a arătat reprezentantul FABC.
Cezar Irimia şi-a manifestat îngrijorarea faţă de amânarea punerii în aplicare a ordinului privind recalcularea preţurilor la medicamente.
'Ieri am aflat cu stupoare că domnul ministru al Sănătăţii a amânat ordinul 75 până în noiembrie, lucru care ne îngrijorează pentru că în noiembrie va fi ca o avalanşă care ne va îngropa dacă el va fi aplicat, din cauză că vor dispărea şi mai multe medicamente de pe piaţă şi această tergiversare a luării unei hotărâri denotă o slăbiciune a MS şi inclusiv a Guvernului. Această amânare pe noi ne îngrijorează, nu ne avantajează cu nimic, dimpotrivă va fi avalanşa care ne va acoperi', a precizat preşedintele FABC.
Avocatul FABC Dan Cimpoieru a semnalat, la rândul său, că legislaţia actuală nu prevede ce se întâmplă după expirarea contractelor cost-volum.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- Horoscop 7 mai: Balanță, Scorpion, Săgetător, Capricorn, Vărsător, Pești. Zodia care are probleme cu banii. Ai mare grijă, zilele acestea!
- Alertă meteo de grindină, vijelii și averse torențiale. Zonele vizate
- Gestul făcut de Regele Charles al III-lea față de România, chiar înainte de încoronare. Camelia Csiki: Asta mi s-a părut senzațional
- Azi începe Eurovision 2024. România nu participă, TVR nu transmite. Bine că avem mii de angajați, cu salarii mari, și audiență zero...
- BANCUL ZILEI: Secretul unei căsnicii lungi
- Eda Marcus, prezentatoare TVR, moment delicat: "Am fost scoasă de pe post pentru că eram prea drăguță"
- Ofertă la un supermarket din România: Un leu - în loc de 50 de bani - pentru fiecare sticlă reciclată
- Klaus Iohannis, primit la Casa Albă de Joe Biden. Bogdan Chirieac: O întâlnire de consolare pentru președinte. A fost refuzat la greu
- Dobânzi calculate greșit la o bancă celebră: Românii, afectați! Elena Cristian: Dacă s-a întâmplat așa ceva... există o singură explicație
- Cum te pot îmbolnăvi sticlele de apă reutilizate. Medic: Se poate întâmpla dacă nu ai cu adevărat grijă