Procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) - Serviciul Teritorial Cluj și polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Cluj-Napoca au efectuat, miercuri, percheziții la U Cluj și Petrolul Ploiești ce au vizat transferurile cu titlu gratuit a unui număr de 15 jucători de fotbal, prejudiciul estimat fiind evaluat la 11 milioane de euro, potrivit unui comunicat al DIICOT.
Percheziţiile au vizat ridicarea unor înscrisuri şi documente, precum şi identificarea tuturor persoanelor implicate şi a participaţiei acestora, într-un caz în care s-a început urmărirea penală pentru constituire de grup infracţional organizat şi delapidare cu consecinţe deosebit de grave, referitor la transferarea cu titlu gratuit a mai multor fotbalişti între cluburile U Cluj şi Petrolul Ploieşti.
Sportivii sunt înregistraţi la noul club, figurând cu o valoare de transfer ridicată, unul dintre ei fiind transferat deja la un al treilea club sportiv contra unei sume apreciate la 250.000 de euro. Astfel, se estimează că, prin această modalitate, clubul sportiv din Cluj a fost prejudiciat cu aproximativ 10,95 milioane euro (45.225.000 RON), arată Poliţia Română.
Concret, la data de 9 octombrie, poliţiştii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Cluj-Napoca-Serviciul de Combatere a Finanţării Terorismului şi Spălării Banilor s-au sesizat din oficiu cu privire la existenţa în cadrul unui club sportiv din judeţul Cluj, a unui grup infracţional organizat ce a acţionat în vederea delapidării clubului.
Cauza a fost înaintată la DIICOT-Serviciul Teritorial Cluj pentru competentă soluţionare.
"Procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Serviciul Teritorial Cluj au dispus începerea urmăririi penale «in rem», sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de inițiere/constituire a unui grup infracțional organizat şi delapidare cu consecințe deosebit de grave, prev.de art.7 al.1 și 3 din Legea 39/2003 şi art.215 indice 1 al.1, 2 Cod penal", se arată într-un comunicat de miercuri al DIICOT.
Concret, potrivit DIICOT, în perioada mai-septembrie 2012, persoane din cadrul SC Fotbal Club Universitatea Cluj SA au acţionat în scopul obţinerii unor beneficii financiare substanţiale prin transferarea, cu titlu gratuit, a unui număr de 15 jucători de fotbal către SC Fotbal Club Petrolul SA.
"Transferul cu titlu gratuit a unor jucători cotaţi pe piaţă cu o valoare ridicată, estimata la aproximativ 11.000.000 de euro şi care au generat cheltuieli încă de la momentul achiziţiei, în contextul unei situaţii financiare deficitare a clubului, este de natură să genereze suspiciuni cu privire la realitatea contractelor de transfer încheiate.
Procurorii DIICOT au efectuat percheziţii în municipiile Cluj - Napoca şi Ploieşti, la sediile sociale ale celor două cluburi sportive, în vederea ridicării de documente şi alte mijloace de probă.
Procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Serviciul Teritorial Cluj a obţinut autorizaţie de percheziţie de la instanţa clujeană într-un caz în care s-a început urmărirea penală pentru constituire de grup infracţional organizat şi delapidare cu consecinţe deosebit de grave, referitor la transferarea cu titlu gratuit a mai multor fotbalişti între cluburile U Cluj şi Petrolul Ploieşti, informau surse judiciare.
Finanţatorul Universităţii Cluj, Florian Walter, a anunţat, la finalul sezonului 2011/2012, că părăseşte gruparea ardeleană, urmând ca majoritatea jucătorilor de valoare din lot să se transfere la Petrolul Ploieşti, club la care doreşte să se implice financiar. Florian Walter s-a declarat dezamăgit de autorităţile locale din Cluj-Napoca care nu s-au implicat în susţinerea echipei.
În vara acestui an, Petrolul Ploieşti a transferat doisprezece fotbalişti de la Universitatea Cluj: Mircea Bornescu (portar, 32 ani), Sebastian Achim (fundaş, 25 ani), George Galamaz (fundaş, 31 ani), Lukasz Szukala (fundaş, 27 ani), Constantin Grecu (fundaş, 23 ani), Dorinel Popa (mijlocaş, 23 ani), Ovidiu Hoban (mijlocaş, 29 ani), Laurenţiu Marinescu (mijlocaş, 27 ani), Adrian Cristea (mijlocaş, 28 ani), Marian Cristescu (mijlocaş, 27 ani), Nwakaeme Tony (atacant, 23 ani) şi Gheorghe Grozav (atacant, 22 ani).
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- SRI face angajări. Posturile pentru care puteți aplica. Vă puteți înscrie în cursă până la finalul lunii mai
- Micii pe care îi mâncăm nu mai au nicio legătură cu micii adevărați. Ingredientul care lipsește cu desăvârșire. Medicul Alin Popescu: Aș da o lege să se schimbe compoziția
- Cea mai mare inutilitate din București. Primarul de sector care credea că va da lovitura și turiștii vor lua cu asalt construcția
- Numerologul Romeo Popescu, previziunile pentru luna mai, în funcție de cifra destinului: Cine are idei geniale și face rost de bani
- Cine a furat România. Cea mai mare propagandă a fost scoasă la iveală
- BANCUL ZILEI: De ziua soacrei
- BANCUL ZILEI: Ardeleanul și avocatul...
- Bătrânica din Germania e istorie: Acum, toți samsarii merg la grădiniță! Nouă tactică pe piața auto second hand
- Funeriu: E o greșeală fundamentală să părăsești România sau Republica Moldova pentru a te muta mai la Vest
- Cât a plătit o mămică pentru 3 felii de cozonac la supermarket: Nici nu-ți vine să-l mai mănânci / video