Patru persoane rănite după ce trei maşini şi un TIR s-au ciocnit pe DN14
Data publicării:
Autor: DCNews Team
WhatsApp
Patru răniţi au fost preluaţi de echipajele SMURD şi transportaţi de urgenţă la Spitalul Municipal din Mediaş, după ce trei maşini şi un TIR s-au ciocnit pe Drumul Naţional 14, la ieşirea din oraşul Copşa Mică spre Sibiu, a anunţat Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Sibiu.

 Cei patru bărbaţi preluaţi de echipajele SMURD sunt răniţi uşor.

'Cele patru persoane au fost duse la Spitalul din Mediaş, e vorba de patru bărbaţi între 30 şi 45 de ani, cu traumatisme şi contuzii. Sunt conştienţi toţi', a precizat, pentru Agerpres, Bianca Sabău, purtător de cuvânt al ISU Sibiu.

În total, şapte persoane au fost consultate la locul accidentului, de echipajele SMURD, trei dintre acestea refuzând transportul la spital.

Accidentul rutier a avut loc luni dimineaţa, la Copşa Mică, din cauza 'nepăstrării distanţei regulamentare de mers', potrivit Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Sibiu. În zonă, traficul rutier se desfăşoară alternativ. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel