Data publicării:

Papa şi Pompeo au subliniat necesitatatea protejării libertăţii religioase

Autor: DCNews Team | Categorie: Stiri
WhatsApp

Papa Francisc şi secretarul de stat al SUA, Mike Pompeo, au căzut de acord joi, în cursul unei întrevederi la Vatican, asupra necesităţii ca drepturile minorităţilor creştine din Orientul Mijlociu să fie protejate, a comunicat Departamentul de Stat, transmite Reuters. 

Alegeri prezidentiale 2024

Pompeo, al cărui turneu din această săptămână în Italia, Muntenegru, Macedonia de Nord şi Grecia, este umbrit de o anchetă la Washington în vederea unei proceduri de destituire a preşedintelui Donald Trump, a fost primit în audienţă de papă joi, timp de o jumătate de oră.

'Ei au reafirmat angajamentul Statelor Unite şi al Sfântului Scaun de a face să progreseze libertatea religioasă în lume şi, în mod special, de a proteja comunităţile creştine din Orientul Mijlociu', a declarat purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat, Morgan Ortagus. Vechi comunităţi creştine se confruntă cu persecuţii sau hărţuiri în unele ţări din Orientul Mijlociu, iar mulţi creştini din regiune s-au refugiat pentru a-şi clădi o nouă viaţă în Occident. Vaticanul nu a emis un comunicat cu privire la conţinutul întâlnirii. Miercuri, Mike Pompeo a participat la Vatican la o conferinţă pe tema libertăţi religioase, prilej cu care a denunţat tratamentul aplicat de China musulmanilor uiguri.

Mike Pompeo, primul american de origine italiană care ocupă funcţia de secretar de stat, a avut deja întrevederi cu lideri politici italieni, iar joi a făcut şi o vizită în oraşul de unde provine familia sa, Pacentro, din regiunea muntoasă Abruzzo, la est de Roma. Aceasta a fost prima vizită a lui Pompeo în oraşul natal al bunicului său. Potrivit localnicilor, populaţia din Pacentro s-a redus de la circa 6.000 de persoane în timpul Celui de-Al Doilea Război Mondial, la în jur de 1.000 în prezent, mulţi emigrând în ţări precum Canada, Venezuela, Australia sau Statele Unite. Pompeo, care a fost însoţit în călătoria în Italia de soţia sa, Susan, urmează să facă scurte opriri în Muntenegru şi Macedonia de Nord vineri, înainte de a ajunge la Atena.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel