Data publicării:
Orchestra Națională Radio, seară de valsuri în deschiderea anului muzical
Vineri, 12 ianuarie 2024, de la ora 19.00, Orchestra Națională Radio deschide anul muzical cu un concert captivant, al cărui repertoriu variat promite o călătorie muzicală memorabilă, în pași de vals.
Dirijorul austriac Alexander Steinitz, a inclus în programul concertului două Dansuri ungare de Johannes Brahms, două Dansuri slave de Antonín Dvořák, precum și pasaje din opera „Cneazul Igor” de Borodin, reprezentate prin Dansurile polovțiene.
De asemenea, publicul va fi purtat într-o incursiune prin țările nordice cu evocarea celebrului personaj Peer Gynt de Edvard Grieg și va face o călătorie imaginară prin Boemia cu ajutorul poemelor simfonice „Vysehrad” și „Vltava” ale lui Bedřich Smetana.
Seara va debuta cu uvertura operetei „Liliacul” semnată de Johann Strauss fiul și se va încheia într-o notă festivă cu bisul celebrului vals „Dunărea albastră”, tot de Johann Strauss fiul.
Dirijorul Alexander Steinitz, născut în Salzburg, se bucură de o recunoaștere din ce în ce mai mare la nivel internațional, având experiență în domeniul simfonic și al operei. Absolvent al Universității de Muzică din Viena, Steinitz a studiat și la Universitatea Yale din SUA și s-a perfecționat cu nume importante precum Zubin Mehta, Kenneth Kiesler, Lorin Maazel și Jorma Panula.
Cu o carieră remarcabilă, Alexander Steinitz a condus peste 50 de orchestre în Europa, America și Asia, colaborând cu ansambluri prestigioase precum Deutsches Symphonie-Orchester Berlin și Wiener Chamber Soloists. Momentul său semnificativ la Teatrul din Magdeburg a fost apreciat ca „cea mai bună producție de teatru muzical” și a primit o nominalizare la Premiul german de teatru „FAUST”.
Alexander Steinitz a fost invitat să dirijeze la Volksoper din Viena („Țara surâsului”), la Teatrul de Stat din Saarbrücken („Văduva veselă”, „My Fair Lady”), la Opera din Chemnitz („Flautul fermecat”) și la Teatrul de Stat din Braunschweig, unde a dirijat, de asemenea, („Flautul fermecat”) și a fost invitat ulterior să dirijeze premiera operei „Forța destinului” de Verdi. La Opera din Wuppertal, a dirijat o versiune pentru copii a operei „Povestirile lui Hoffmann” de Offenbach și apoi a fost solicitat pentru reluarea operei „Tosca” de Puccini.
Concertul va fi transmis Live pe calea undelor - pe toate frecvenţele Radio România Cultural şi Radio România Muzical.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News