"Prieteni, este o modă să spui că nu poți să reușești în carieră pentru că nu ai loc de alții. Văd asta tot mai des și încerc să nu spun nimic. Dar devine tot mai greu. Citeam ieri cum cineva scrisese că dacă avea resursele de care a beneficiat Trooper... rupea! Haideți să vă povestesc.

- am pornit Trooper când aveam 15 ani. Nu aveam nimic. Nu primeam niciun ban de nicăieri. Cântam pe niște instrumente teribile care erau amplificate pe radiouri vechi. Toboșarul nostru a lucrat luni de zile într-un depozit (da, la 15 ani) ca să-și cumpere un set de tobe Rmif din placaj. Repetam de ne cădea capul. Nu exista ca acum să te uiți pe internet și youtube ca să vezi cum se cântă, să urmărești clipuri, lecții de chitară, canto etc. Nimic. Ascultam casete, scoteam versuri, scoteam partituri, cântam. După tone de repetiții am susținut un prim concert în cadrul unui bal al bobocilor. Da! Cu o chitară Doina, cu un bass care avea hârtie băgată la doză, cu vocea amplificată pe o stație de chitară, așa cum am putut. Dar a fost cel mai tare moment din lume!

- strângeam restul de la pâine și de la sifoane ca să putem cumpăra un cablu. În 1997 am înregistrat un prim demo de 4 piese. Nu era ca acum. Nu oricine avea un computer, placă de sunet, microfoane etc. Cu banii strânși de noi, cu sacrificii, fără ieșit la bere, plecat în vacanțe, pierdut vremea pe afară, am primit o sală în care să înregistrăm. L-am rugat pe un domn care făcea sunetul la nunți să vină cu magnetofonul și cu microfoane ca să înregistrăm ceva. L-am plătit! Nu se înregistra cu metronom, cu fiecare instrument pe rând, cu "tragem mâine că am obosit". Totul era live! Greșea unul, o luai de la capăt. Am avut bani pentru 4 ore de "studio". Atât. În 4 ore am înregistrat 4 piese. Una a intrat într-un top local al unui post de radio.

- zilnic eram la ușa primarului din Târgoviște pentru a cere o sală de repetiții. Zilnic! La 17 ani făceam cereri peste cereri și stăteam în fața porților ca să îl conving să mă ia în seamă. Și am reușit!

- citeam în HMM pe unde sunt festivaluri și sunam permanent cerând un loc pe afiș. Sunam la radiouri și îi rugam să ne difuzeze piesele. Eram super bâlbâit și-mi era foarte greu să transmit un mesaj telefonic. Mai ales când vorbeam cu Lenți Chiriac, FSU sau Titus Andrei.

- în 2001 am primit niște bani de la mama pentru a înregistra ceva mai difuzabil. Am primit bani pentru 10 ore de studio. Am înregistrat un nou demo care ne-a deschis drumul spre București. Am ajuns să cântăm acolo săptămânal! Cei din public au făcut un fan club. Se discuta despre noi. Sunam peste tot și trimiteam casete și CD uri cu muzica noastră. Din 10 telefoane, prindeam 2 concerte.

- cântam oriunde eram primiți. Vorbeam despre muzica noastră cu oricine era interesat. Aveam numai recenzii bune după fiecare concert. În 2002 Adi Ilie ne-a văzut în concert și a decis să ne plătească el studioul pentru un prim album. Așa am putut să lansăm "Trooper I". A fost votat albumul rock al anului în România. Organizatorii au început să ne sune. Contractul cu Adi Ilie s-a terminat în 2005. După al doilea album.

- Din 2006 până în prezent nu am mai semnat cu nimeni! Noi ne-am ocupat de tot ce înseamnă Trooper. De fiecare idee în parte. De la muzica înregistrată, până la berea "Tari ca munții", de la tricouri până la decorurile de pe scenă. Banii câștigați i-am reinvestit în Trooper! An după an ne-am bucurat ca Maiden să ne aleagă să deschidem pentru ei, apoi Scorpions, Nazareth etc. Am cântat în festivaluri tot mai mari, am lansat fix ce muzică am vrut, am ales locurile unde vrem să cântăm. Din 2002, de la primul album, până în prezent, am lansat 10 albume de studio!!! Suntem muzicieni și ne place mult să scriem muzică nouă. Avem puțini prieteni în spatele scenei. În "marea" industrie. Însă ne sunt prieteni reali care iubesc Trooper necondiționat. Pot să îi număr pe degetele de la două mâini. Însă ce ne-a ajutat mereu... ne-a ajutat să vedem câți prieteni avem în fața scenei! 

- am atras mult hate pentru că nu am vrut să intrăm în găsti (așa cum e necesar în industria asta meschină din România), nu am pupat în cur directori din radiouri și tv, nu am vrut să o cotim spre alternativ (că așa e moda în rock-ul mainstream), nu am vrut să semnăm cu maaarile case de discuri de la noi (propuneau niște contracte de sclavie), nu am stat la beri cu organizatorii de festivaluri etc. Am atras tone de hate. Formații mari de rock de la noi au făcut eforturi să ne scoată din festivaluri, alții și mai mari ne-au umblat la sunet când deschideam pentru ei, alții au pus condiții în diverse locuri ca noi să nu fim chemați etc. Lista este lungă.

Prin urmare, prieteni, astea sunt resursele noastre: pasiunea, munca și prietenia dintre noi. În rest... ne-am.sacrificat sănătatea și parte din viață ca să putem face lucrul pe care l-am visat. După 28 de ani suntem pe scenă. Cântăm rock, scriem piese de 10, 20 de minute, nu am schimbat direcția spre pop, nu am coborât piesele ca să fie mai simplu pentru voce. Aveți idee câți comentatori și frustrați au trecut fix ca niște comete pe lângă noi?  Da! Niște băieți din Târgoviște au ajuns să cânte cu cele mai mari trupe din lume. Au ajuns să vândă săli în toată țara. Au ajuns să umple Sala Palatului. Nici nouă nu ne vine să credem.  Dar ne mândrim tare. Fiecare pas a fost făcut cu munca noastră", a scris Alin Dincă pe Facebook. .

  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News