Ce se poate schimba, înainte de votul din Parlament
"Se poate schimba totul. Domnul Orban, ca şi domnul Iohannis, care este adevăratul conducător al acestui guvern, nu va schimba miniştrii care au primit aviz negativ. Şi, sigur, este marea bătălie a întrunirii cvorumului, luni, când au votul. Astăzi, când vorbim, au cvorum pentru trecerea Guvernului. Dar să nu uităm că, în cazul moțiunii de cenzură, în dimineaţa zilei de 10 octombrie, aceasta nu trecea. Cu ultimele negocieri, a trecut. Sigur, se poate întâmpla şi fenomenul invers, adică, totuşi, în momentul numărării parlamentarilor în sală, să nu se întrunească numărul minim de 233 de persoane. Dar, astăzi, când vorbim, Orban are cvorumul necesar pentru trecerea Guvernului", a declarat analistul politic Bogdan Chirieac, la Antena 3.
"Ludovic Orban a făcut ce trebuie să facă un premier"
Cât despre întrunirea cvorumului necesar care ar putea fi datorată unor parlamentari PSD sau PRO România, care ar putea să trădeze decizia partidului, analistul politic a mai spus: "Există o doamnă parlamentar de la Cluj care a și anunţat lucrul acesta. Părăseşte PSD-ul, că asta înseamnă votul pentru Guvernul Orban. Şi să vedem ce se va întâmpla cu parlamentarii de la PRO România".
"Ludovic Orban a făcut ce trebuie să facă un premier desemnat, a vorbit cu toată lumea. Şi cu PSD, intens, cu PRO România, minorităţile naţionale, toate, altele decât cea maghiară. Fundamental, domnul Orban are grijă de fiecare vot, cum este normal să fie", a mai spus Bogdan Chirieac.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Acest articol reprezintă o opinie.Citește articolele cu aceleași etichete:
- Cine a furat România. Cea mai mare propagandă a fost scoasă la iveală
- BANCUL ZILEI: De ziua soacrei
- Funeriu: E o greșeală fundamentală să părăsești România sau Republica Moldova pentru a te muta mai la Vest
- Pască fără aluat. Rețeta lui Liviu Dragnea pentru Paște 2024 / video
- Condiment folosit de Paște plin de pesticide
- Nicușor Dan: De ce nu e apă caldă în București / video
- Ursul a dat iama în gospodăria lui Adrian Năstase. Prima reacție a fostului premier / foto în articol
- Avea mici afaceri de 20 de ani în România, dar a plecat în UK, cu toată familia. ”În HoReCa, erau cele mai mari și mai grele controale. Veneau la două săptămâni și nu plecau fără... ”
- Când se termină coșmarul de pe Prelungirea Ghencea. Nicușor Dan spune de ce lucrările durează foarte mult. ”Tot timpul așteptăm unii după alții”
- De ce criptomonedele sunt „un mare nu”. Mitroi (analist de investiții): E eminamente speculativ. Creșterea vine doar din achiziția altcuiva