Distincţia, conferită celor mai merituoşi militari participanţi la misiunea din Republica Haiti, a fost acordată în cadrul unei ceremonii oficiale la care a participat reprezentantul special al secretarului general al ONU, Sandra Honore, şi comandantul misiunii, general Ajax Porto Pinheiro.
În cadrul Misiunii Organizaţiei Naţiunilor Unite de Stabilizare din Haiti (MINUSTAH), cu durata de un an, ofiţerul Jandarmeriei Române îndeplineşte funcţia de monitor de poliţie civilă al ONU, având atribuţii în domeniul instruirii, reformării şi monitorizării sistemului naţional de poliţie din Republica Haiti.
De asemenea, el participă şi la misiuni de menţinere şi asigurare a ordinii publice.
Căpitan Fărcaş Silviu din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Braşov este primul jandarm român selecţionat de ONU să participe la misiunea din Republica Haiti.
Premergător selecţiei organizate de reprezentanţii ONU, căpitanul Fărcaş Silviu a absolvit Cursul Internaţional de Monitor ONU la Institutul de Studii pentru Ordine Publică din cadrul Academiei de Poliţie. Căpitanul Fărcaş Silviu este căsătorit, are un copil şi este absolvent al Academiei de Poliţie, promoţia 2005.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- Doi mari actori români au scris istorie împreună, dar s-au urât în viața reală. De ce nu și-au vorbit timp de 32 de ani
- Marte în Berbec, din 30 aprilie. Ce aduce în viețile noastre. Patru zodii sunt primele afectate
- "Să aprindem grătarele". Ce spune Mihaela Bilic despre mici, cel mai popular aliment printre români
- Probleme pentru doi concurenți, la Te cunosc de undeva: "M-am trezit cu genunchiul umflat"
- Selly, explicații în scandalul cu Radu Alexandru - "piticigratis", Iorga, Adrian Elicopter de Luptă și acuzațiile de viol / video
- Lovitură de teatru la CCR: documente ANAF, declarate neconstituționale în procesele penale
- Dispare obiceiul de a consuma vin? Ce afectează vânzarea popularei băuturi
- Pensionarii primesc pensiile înainte de Paști. Adrian Negrescu: Nu mai ajung în capcana IFN-urilor
- NASA a plasat pe orbită o pânză solară de 80 m². La ce experiment va fi folosită
- DNA, primele acuzații oficiale după perchezițiile la Complexul Energetic Oltenia (CEO). Cine este directorul reținut. Acuzațiile procurorilor