ONU: 5 milioane de decese COVID-19, "o ruşine globală"
Antonio Guterres, secretarul general al ONU, transmite că este o "ruşine globală" faptul că s-a ajuns la cinci milioane de decese din cauza COVID-19 la nivel mondial.
Antonio Guterres a transmis luni că atingerea luna trecută la nivel mondial a pragului de cinci milioane de decese provocate de COVID-19 reprezintă o ruşine globală şi acest bilanţ ne aminteşte că o bună parte din lume a eşuat, relatează agenţia EFE.
Acestea nu sunt numere pe o pagină. Sunt mame şi taţi. Fraţi şi surori, mai afirmă Guterres într-un comunicat în care regretă faptul că în timp ce ţările bogate deja administrează a treia doză de vaccin anti-COVID-19 numai 5% din populaţia Africii este complet vaccinată.
Ar fi o greşeală să credem că pandemia s-a terminat. Restricţiile au diminuat-o în multe locuri, dar trebuie să combinăm vaccinarea cu vigilenţa, de exemplu prin măsuri care s-au dovedit a fi eficace, precum folosirea măştii sau distanţarea socială, a atras atenţia secretarul general al ONU.
Cele cinci milioane de decese sunt un avertisment clar că nu putem lăsa garda jos, că în continuare (...) spitalele sunt saturate şi lucrătorii sanitari epuizaţi, în timp ce se menţine riscul ca noi variante (ale coronavirusului) să se extindă şi să coste alte vieţi, subliniază în concluzie Guterres.
El a insistat în mesajul său asupra distribuirii inegale a vaccinurilor în lume, reiterând solicitarea către ţările dezvoltate de a dona mai multe vaccinuri celor sărace, astfel încât până la sfârşitul anului măcar 40% din populaţia tuturor ţărilor să fie vaccinată, iar până la jumătatea anului viitor să se ajungă la un procent de 70%, scrie Agerpres.
Rusia a pierdut cei mai mulţi locuitori din cauza COVID-19 după al Doilea Război Mondial
Rusia a înregistrat luna septembrie cu cel mai mare număr de decese de după cel de-al doilea război mondial, chiar înainte ca vârful actualului val al pandemiei Covid-19 să oblige autoritățile să dispună oprirea activităților economice în prima săptămână din noiembrie, scrie Bloomberg.
Luna trecută s-au înregistrat 44.265 de decese asociate cu virusul, ceea ce a dus totalul pandemiei la aproape o jumătate de milion, potrivit datelor Serviciului Federal de Statistică publicate vineri târziu.
Acest lucru a contribuit la cel mai mare număr de decese dintr-o lună septembrie de la război încoace, a declarat Alexei Raksha, un specialist în demografie care a părăsit agenția anul trecut, după o dispută privind cifrele referitoare la coronavirus.
Situația este pe cale să se înrăutățească după numărul record de cazuri din ultimele săptămâni. Neîncrederea larg răspândită în guvern a îngreunat încercările de a convinge oamenii să folosească vaccinurile dezvoltate la nivel local.
"Dacă abordarea autorităților în lupta împotriva Covid-19 nu se schimbă radical, ne putem aștepta la noi valuri de infecții", a declarat Raksha. "Blocajul ar trebui să fie real, strict și de mai multe săptămâni, ca în Letonia, și nu "zile nelucrătoare" pe cheltuiala angajatorilor." (VEZI CONTINUAREA AICI)
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News