ONU: Hong Kongul trebuie să respecte dreptul la liberă asociere
Data publicării:
Autor: Florin Răvdan
WhatsApp
Biroul Naţiunilor Unite pentru drepturile omului a declarat vineri că orice măsuri adoptate de guvernul din Hong Kong trebuie să se bazeze pe lege şi să protejeze dreptul la liberă asociere, informează Reuters.

 Şefa executivului din Hong Kong, Carrie Lam, a anunţat vineri adoptarea unei ordonanţe de urgenţă ce prevede interzicerea purtării măştilor la protestele ilegale şi neautorizate, pe fondul manifestaţiilor începute în urmă cu patru luni în fosta colonie britanică. Întrebată despre această măsură, purtătoarea de cuvânt a ONU pentru drepturile omului, Marta Hurtado, a declarat într-o conferinţă de presă la Geneva că orice restricţie trebuie să aibă o bază legală, să fie proporţionată şi cât mai puţin agresivă posibil. Libertatea de asociere paşnică este un drept fundamental şi trebuie să fie acordată fără restricţie, într-o măsură cât mai mare posibilă, a adăugat Hurtado. Măsura adoptată de executivul condus de Carrie Lam, ce va intra în vigoare vineri la miezul-nopţii (16:00 GMT), prevede că protestatarii vor fi pasibili de 1 an de închisoare şi o amendă de până la 25.000 de dolari hong-konghezi (3.200 dolari americani) dacă nu respectă noile reguli. Metropola Hong Kong traversează cea mai gravă criză a sa după revenirea la China în 1997, cu acţiuni cvasicotidiene pentru a denunţa limitarea libertăţilor şi amestecul masiv al Beijingului în afacerile interne ale fostei concesiuni britanice sau pentru a cere o serie de reforme democratice. Nici guvernul central de la Beijing, nici executivul local nu au reuşit să calmeze mişcarea de contestare, care a dus la confruntări tot mai violente între forţele de ordine şi manifestanţii radicali. Pentru a nu fi identificaţi şi a evita viitoare procese judiciare, manifestanţii poartă în mare parte măşti, iar contra gazelor lacrimogene şi a proiectilelor trase de poliţie sunt dotaţi cu ochelari de protecţie şi măşti de gaze. 

Sursa: Agerpres

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel