Autorităţile spaniole au aprobat prima testare clinică pe 190 de voluntari a unui vaccin aflat în faza 2 de studiu. Cercetarea vaccinului Ad26.COV2-S este realizată de compania Janssen, care aparţine Johnson & Jonhson.
Guvernul spaniol a permis studierea unui vaccin anti-Covid, care se află în faza 2 de testare.
Medicii vor aplica Ad26.COV2-S pe 590 de persoane, care vor participa voluntar la studiu, în Spania, Germania şi Belgia.
Potrivit testelor efectuate până acum, Ad26.COV2-S generează anticorpi, care protejează aproape în totalitate plămânii în cazul expunerii la Sars-Cov-2.
Agenţia spaniolă a Medicamentelor şi Produselor Sanitare (AEMPS), potrivit Mediafax, a aprobat ca testările să se facă pe 190 de subiecţi sănătoşi la două spitale din Madrid şi unul din oraşul Santander. Vor fi constituite două grupuri de voluntari în Spania, în funcţie de vârstă: 18 - 55 ani şi peste 65 de ani.
Ministrul spaniol al Sănătăţii, Salvador Illa, a asigurat că vaccinul respectă criteriile de securitate, necesare pentru administrarea acestuia persoanelor, iar probele vor ajuta la stabilirea dozelor şi timpul necesar între acestea.
Spania a anunţat săptămâna aceasta că va participa la comanda colectivă făcută de Comisia Europeană pentru vaccinul anti-Covid de la Astra Zeneca.
Autorităţile spaniole aşteaptă cel puţin 10 milioane de doze din vaccinul dezvoltat de oamenii de ştiinţă de la Universitatea din Oxford, iar primele doze ar trebui să fie disponibile la începutul lunii decembrie.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Profesorii au făcut chetă ca o elevă romă să meargă la olimpiadă, iar ea s-a întors cu locul I. Povestea fetei care a învins prejudecățile și neajunsurile
- Predoiu, prezent la o întâlnire crucială în Belgia. Pe masă e pactul care ne-ar putea duce complet în Schengen
- Vin ploile în minivacanța de 1 Mai și de Paște. Elena Mateescu (ANM) a spus cum va fi vremea până la finalul săptămânii / video
- SRI face angajări. Posturile pentru care puteți aplica. Vă puteți înscrie în cursă până la finalul lunii mai
- Cele două zodii care vor da lovitura în luna mai
- Atenționare de călătorie pentru românii care pleacă în Grecia
- Micii pe care îi mâncăm nu mai au nicio legătură cu micii adevărați. Ingredientul care lipsește cu desăvârșire. Medicul Alin Popescu: Aș da o lege să se schimbe compoziția
- BANCUL ZILEI: Un ardelean ajunge în Germania...
- Atenționare pentru patru zodii: ”Țineți-vă bine până pe 9 iunie”
- Primăriile care au luat bani prin Programul Apă-Canal, în atenția Parchetului General. Președintele AFM, precizări /video