Data publicării:

NU mai avem niciun pat liber la ATI! Dezastru din cauza Covid-19

Autor: Mihai Ciobanu | Categorie: Sanatate
WhatsApp

Nu mai există, la această oră, niciun pat ATI disponibil pentru pacienţii COVID.

În data de 5 octombrie 2021, conform datelor existente în aplicația alerte.ms, la nivel național există 1.453 de paturi de ATI destinate pacienților COVID-19. În București sunt avizate de DSP 313 paturi de ATI pentru pacienții de COVID-19.

De asemenea, la nivel național există o rezervă operațională de 130 paturi ATI destinate pacienților de COVID-19, dintre care 55 sunt în București. Aceste paturi sunt activate, în dinamică, acolo unde numărul pacienților ATI depășește capacitatea secțiilor principale.

1.480 paturi ATI sunt ocupate la nivelul întregii țări



Atât la nivel national, cât și în Municipiul București nu mai sunt libere paturi ATI pentru pacienții bolnavi de COVID-19, altele decât cele rezervate special pentru persoane cu anumite condiții medicale care sunt și confirmate cu SARS-COV-2.

Se lucrează în continuare pentru operaționalizarea și asigurarea personalului medical necesar pentru alte paturi ATI care vor fi disponibile în zilele următoare.
Menționăm faptul că în procesul de operaționalizare a unor noi paturi ATI se pune accent pe cele destinate persoanelor care prezintă anumite condiții medicale și care sunt și confirmate cu SARS-COV-2 pentru că în aceste cazuri respectivii pacienți prezintă afecțiuni grave ce pot constitui comorbidități și sunt expuși unui risc mult mai mare.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel