'Amendamentele care au fost depuse de domnul Buicu vor fi susţinute ca amendamente agreate şi de către Ministerul Sănătăţii la proiectul de lege pentru aprobarea OUG nr. 27/2015. Munca suplimentară efectuată potrivit alin. (5/12) începând cu data de 30 octombrie 2015 se salarizează în funcţie de tariful orar aferent salariului de bază avut, la care se adaugă un spor de 100% din tariful orar al salariului de bază. Prin acest amendament se propune plata suplimentară a personalului din sistemul sanitar care a acordat asistenţă medicală, în afara programului normal de lucru, răniţilor în urma accidentului tragic din clubul Colectiv', susţin reprezentanţii MS.
Potrivit sursei citate, este vorba de acei oameni care au venit în mod voluntar la serviciu, o parte dintre aceştia lucrând non-stop, chiar şi 48 de ore, pentru a încerca să salveze viaţa persoanelor rănite.
Munca suplimentară şi efortul acestor profesionişti trebuie recunoscute, astfel încât plata orelor suplimentare pe care aceşti oameni le-au efectuat mi se pare o măsură bine-venită. În condiţiile în care ne confruntăm cu exodul medicilor în străinătate consider că este o poziţie justă ca atunci când putem să îi răsplătim pe profesioniştii sistemului medical, a declarat ministrul interimar al Sănătăţii, Nicolae Bănicioiu, potrivit comunicatului.
MS precizează că impactul bugetar al acestei măsuri este foarte mic, având în vedere că este vorba de un număr destul de redus de angajaţi şi de unităţi sanitare.
'Aplicarea prevederii se va face după ce va fi emisă o Hotărâre de Guvern, iar sursa de finanţare este Fondul Naţional Unic de Asigurări Sociale de Sănătate', menţionează MS.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- Profesorii au făcut chetă ca o elevă romă să meargă la olimpiadă, iar ea s-a întors cu locul I. Povestea fetei care a învins prejudecățile și neajunsurile
- Predoiu, prezent la o întâlnire crucială în Belgia. Pe masă e pactul care ne-ar putea duce complet în Schengen
- Vin ploile în minivacanța de 1 Mai și de Paște. Elena Mateescu (ANM) a spus cum va fi vremea până la finalul săptămânii / video
- SRI face angajări. Posturile pentru care puteți aplica. Vă puteți înscrie în cursă până la finalul lunii mai
- Cele două zodii care vor da lovitura în luna mai
- Atenționare de călătorie pentru românii care pleacă în Grecia
- Micii pe care îi mâncăm nu mai au nicio legătură cu micii adevărați. Ingredientul care lipsește cu desăvârșire. Medicul Alin Popescu: Aș da o lege să se schimbe compoziția
- BANCUL ZILEI: Un ardelean ajunge în Germania...
- Atenționare pentru patru zodii: ”Țineți-vă bine până pe 9 iunie”
- Primăriile care au luat bani prin Programul Apă-Canal, în atenția Parchetului General. Președintele AFM, precizări /video