Moise Guran și alți jurnaliști s-au înscris în politică. Pe cine a convins Iliescu să intre în PSD
Data actualizării:
Data publicării:
Autor: DCNews Team
WhatsApp
Țopescu
Țopescu
Știrea săptămânii în presă a fost că Moise Guran a luat calea politicii. Dar nu este singurul care a făcut această mișcare! Cristina Țopescu, de exemplu, a lucrat la PRIMA TV, apoi s-a înscris în PSD, ulterior revenind în presă. Și exemplele nu se opresc aici.

Cristina Țopescu a lucrat la PRIMA TV. Apoi, s-a înscris în PSD în 2013 pe vremea când partidul era condus de Victor Ponta. Sfatul care a cântărit greu pentru a face pasul de la presă la politică, după cum a povestit chiar fosta jurnalistă, a fost cel al lui Ion Iliescu. Întrebată ce a îndemnat-o preşedintele de onoare al PSD, realizatoarea TV a răspuns: "Dacă sunt aici, înseamnă că sfatul a fost "Da, e un lucru bun. E bine". După câteva luni, Cristina Țopescu s-a întors în presă și a făcut o emisiune la Antena 3.

În 2012, ziarista și vedeta de televiziune Gabriela Firea și-a anunțat înscrierea în Partidul Social Democrat. Ea a fost prezentată de Robert Negoiță și de Rovana Plumb.

În februarie 1990 Radu Mazăre pune bazele săptămânalului Contrast, al cărui redactor-șef a fost. Din 1991 publicația a fost distribuită la nivel național. În 1992 devine fondator și redactor-șef al cotidianului Telegraf. Ulterior, a intrat în politică. A candidat pentru funcția de primar ca independent în 2000 și a fost reales cu susținerea Partidului Social Democrat în 2004, 2008 și 2012.

În 2015, jurnalista Laura Chiriac anunța că s-a înscris în ALDE. La finalul anului, a demisionat. Înainte să intre în politică, a fost realizatoare TV. După plecarea din politică, a lucrat ca jurnalist la Antena 3.

Anul trecut, Carmen Avram a lăsat jurnalismul și s-a înscris în PSD pentru a candida ca europarlamentar.

Și Lia Olguța Vasilescu a fost jurnalistă. După absolvirea facultății, s-a angajat la cotidianul Cuvântul Libertății. În primul an de muncă a ocupat funcția de redactor, iar apoi a fost numită șefa secției de investigații a ziarului. În 1999 a fost promovată în funcția de redactor-șef al publicației la care lucra. În cele din urmă, Lia Olguța Vasilescu a ales calea politicii. A fost în PRM, iar din 2007 s-a înscris în PSD.

Jurnalistul Dan Diaconescu a fost fondator al televiziunilor OTV și DDTV. În 2010, el a format Partidul Poporului - Dan Diaconescu. Diaconescu a fost desemnat să candideze pentru un mandat de deputat de Gorj, în colegiul electoral 1, contra-candidatul său fiind premierul de atunci, Victor Ponta. A pierdut alegerile și a ratat intrarea în Parlament la redistribuire. Prin urmare, a anunțat retragerea din politică.

La începutul anului 2016, Robert Turcescu a decis să facă pasul spre politică și s-a înscris în Partidul Mișcarea Populară.

În 2019, Rareș Bogdan a lăsat ”Jocuri de putere”, emisiunea sa de la Realitatea TV, pentru a se înscrie în PNL.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel