Data actualizării:
Data publicării:

Minoră bătută cu o coadă de topor din motive necunoscute

Autor: Mircea F. Cristian | Categorie: Stiri
WhatsApp
Foto ilustrativ
Foto ilustrativ

Un bărbat, de 42 ani, din localitatea gălăţeană Iveşti, a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, după ce, în noaptea de Revelion, şi-a bătut crunt fiica, de şapte ani, cu o coadă de topor.

Fata locuia cu tatăl ei, cu doi fraţi şi cu bunica paternă, iar din motive rămase încă necunoscute, în noaptea de Revelion, ea a fost lovită de mai multe ori cu o coadă de topor de către tată, a declarat joi, purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Galaţi, Oana Hâncu.

'Inculpatul este cunoscut ca fiind o persoană agresivă. În data de 31 decembrie 2017 acesta a aplicat fiicei sale în vârstă de şapte ani mai multe lovituri în zona toraco-abdominală cu coada unui topor', a spus Oana Hâncu.

În urma agresiunii, fata a fost transportată la Spitalul de Copii Sf. Ioan din Galaţi unde a fost supusă unei intervenţii chirurgicale de urgenţă prin care i-a fost scoasă splina.

'În urma examinării medico-legale s-a stabilit că minora a suferit leziuni traumatice ce necesită 45-50 de zile de îngrijiri medicale. Acestea i-au pus în primejdie viaţa. Minorei i-a fost cauzată o puternică hemoragie internă şi o infirmitate fizică permanentă prin splenectomie', a precizat Oana Hâncu.

Potrivit medicilor de la Spitalul de Copii din Galaţi, fetiţa este stabilă hemodinamic şi respirator după operaţie, având în prezent o evoluţie favorabilă. Bărbatul a fost arestat preventiv pentru o perioadă 30 de zile pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă la omor asupra unui membru al familiei, iar dacă va fi găsit vinovat riscă o pedeapsă de la cinci la 12 ani şi jumătate de închisoare. Cazul a intrat şi în atenţia Direcţiei Generale pentru Protecţia Copilului(DGPC) Galaţi care a demarat o anchetă socială.

'Să dea Dumnezeu ca fetiţa să fie sănătoasă şi în momentul în care medicii decid externarea vom căuta o soluţie, fie în familia ei extinsă, fie o vom lua în sistemul de protecţie la un centru sau la un asistent maternal. În noaptea de 31 decembrie a fost bătută crunt de tată, cu hemoragie internă, cu fracturi costale, ruptură de splină. I-a fost scoasă splina. Fetiţa locuia doar cu tatăl şi cu bunica paternă, iar în noaptea de 31 decembrie a fost bătută crunt de tată. Mama a revenit la domiciliu şi i-a luat pe ceilalţi doi copii minori pentru a nu fi şi ei suspuşi riscului. Nu ştim exact de ce mama nu era la domiciliu. Din unele date ar fi vorba de un domiciliu la Vaslui al mamei', a declarat purtătorul de cuvânt al DGPC Galaţi, Ciprian Groza.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel