Data publicării:

Ministrul Muncii din Cehia a comparat pandemia cu Al Doilea Război Mondial

Autor: Florin Răvdan
WhatsApp
Ministrul Muncii, scuze după ce a comparat pandemia cu războiul. Sursa: Pixabay
Ministrul Muncii, scuze după ce a comparat pandemia cu războiul. Sursa: Pixabay
Ministrul ceh al muncii şi protecţiei sociale, Jana Malacova, şi-a cerut scuze luni, după ce a comparat pandemia de coronavirus cu al doilea război mondial, ceea ce a stârnit reacţii de indignare. 

În timpul unei recente dezbateri televizate, ea a remarcat că întreaga ţară s-a oprit practic, adăugând că cel de-al doilea război mondial nu a determinat ceea ce a determinat actuala criză COVID-19. Nicio altă situaţie nu i-a împiedicat vreodată pe copii să meargă la şcoală, a spus Malacova.

În replică, directorul Muzeului evreiesc din Praga, Leo Pavlat, a precizat că în timpul ocupaţiei germane copiii evrei au fost, parţial, împiedicaţi să meargă la şcoală, iar după iulie 1942 nu au mai putut frecventa şcoala deloc.

Pavlat a menţionat într-un comunicat că afirmaţiile ministrului muncii au fost "extrem de lipsite de tact", având în vedere victimele Holocaustului.

Peste 6 milioane de oameni au murit în Holocaust, cifră care îi include pe cei peste 80.000 de evrei cehi care au fost exterminaţi în lagăre germane, scrie Agerpres. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel