Data publicării:

Mazăre vrea negrese din Madagascar pe litoral

Autor: DCNews Team | Categorie: Arhiva
WhatsApp
21960radu-mazare-1
21960radu-mazare-1

Vineri se dă startul la sezonul estival pentru acest an, motiv pentru care edilul municipiului Constanța, Radu Mazăre, a declarat, miercuri, că în incinta unui club local va avea loc prezentarea sesiunii planificată pentru vara 2012, cu mențiunea că cele care îi va încpe turiști s-ar putea să fie "negresele din Madagascar", braziliencele fiind ”scumpe”.

Prezent, miercuri, la Curtea de Apel București pentru a fi audiat într-un dosar de corupție în legătură cu terenuri Radu Mazăre a răspuns întrebărilor unor jurnaliști în legătură cu programul oferit tinerilor aflați de 1 Mai pe litoral.

Acesta a anunțat că, vineri, se va da startul festivităților, iar prima acțiune constă în prezentarea la un club din Constanța a sesiunii estivale.

Întrebat fiind dacă în acest an va aduce şi brazilience la festivităţile estivale, edilul constănţean a precizat că "braziliencele sunt scumpe", dar că dacă i se va cere ar putea aduce câteva "negrese din Madagascar".

"Nu mai aduc, că alea-s scumpe acuma. Le merge bine, a crescut economia, acuma sunt scumpe. Doar dacă vreţi să vă aduc negrese din Madagascar. Îs bune şi alea, spun eu", a răspuns Mazăre, citează Mediafax.

Printre cei care vor prezenți la evenimentele organizate cu ocazia zilei de 1 Mai, primarul Constanței a dezvăluit, fără a nominaliza, că se numără mai multe modele, precum şi trei creatori de modă de nivel internaţional.

"Va fi un spectacol continuu. O să deschidem vineri la Clubul Office, unde am invitat toţi proprietarii de hoteluri, de restaurante şi tour operatori şi vom prezenta programul pe vara asta împreună cu 35 de modele de la Fashion TV. Vom prezenta când vor fi spectacole, când vor fi petreceri, când vor fi prezentările de modă, ce creatori internaţionali vor veni", a mărturisit edilul Constanței.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel