Ce măsuri de igienă individuală trebuie să respecte persoanele autoizolate
- Să evite contactul apropiat cu celelalte persoane din locuinţă şi, dacă este posibil, să se izoleze într-o cameră separată.
- Să NU primească vizitatori în perioada de autoizolare la domiciliu.
- Să se spele pe mâini cu apă şi săpun, timp de cel puţin 20 de secunde, ori de câte ori este necesar. Să cureţe şi să dezinfecteze zilnic toate suprafeţele pe care le ating frecvent (ex: mese, clanţe, obiecte de mobilier, bateria/robinetele de la chiuvetă, alte obiecte care pot fi atinse şi de alte persoane), explică Grupul de Comunicare Strategică.
Vezi și: Provizii pentru izolarea la domiciliu. Nutriționist: Ce trebuie să cumperi
- Să îşi acopere gura şi nasul cu şerveţel de unică folosinţă sau cu o ţesătură atunci când strănută sau tuşesc, sau să strănute şi să tuşească în plicul cotului. Batista se aruncă imediat la coşul de gunoi, în sac de plastic, după care se spală pe mâini cu apă şi săpun timp de 20 de secunde.
- Să aerisească cât mai bine toate încăperile casei. Să ţină legătura zilnic cu medicul de familie şi să-l informeze asupra evoluţiei tuturor membrilor familiei.
- Să sune la numărul unic de urgenţă 112 în cazul în care apare cel puţin unul din următoarele simptome: tuse, febră, dificultăţi la respiraţie, durere în gât – să îşi acopere nasul şi gura cu o mască de protecţie.
Vezi și: Ce trebuie să mănânci în "vremea carantinei". Nutriționist: Pot fi de mare ajutor!
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- Știi cine e tânăra din această fotografie restaurată? A contribuit decisiv la existența României / imagine completă în articol
- Pensionarii vor putea să-și ia talonul de pensie și biletele de tratament online, ne spune Daniel Baciu. Ce înseamnă digitalizarea Casei de Pensii și care este stadiul recalculării pentru septembrie
- Desființarea SIIJ, adoptată în ședința de Guvern. Proiectul o să fie înaintat Parlamentului
- Ciolacu: Avem o veste bună pentru pensionari / Video
- Povestea româncei care a devenit prima avocată din Europa și prima femeie din lume cu doctorat în Drept
- Tot mai mulți tineri din România adoptă trendul "furry" și se transformă în "fursona". Sabina Rusescu: În SUA sunt oameni care se cred obiecte
- Vine vara mai devreme. Elena Mateescu (ANM) a spus cum va fi vremea în weekend și săptămâna viitoare
- Centrală pe gaze vs. centrală electrică. Vintilă (FEL România): Dintre cele două eu aș alege-o pe a treia
- Gata cu telefoanele mobile așa cum le știam! Cu ce vor fi înlocuite. Ți-ai fi închipuit că se va ajunge aici? foto în articol
- S-a descoperit, în sfârșit, cum au fost construite piramidele din Egipt
- De ce vor sud-coreenii să modernizeze Portul Constanța. Intrarea completă în Schengen, printre obiective
- Andrei Caramitru, din USR-ist în „dezamăgist”. Chirieac: Partidul are oameni de calitate, dar este confiscat de personaje ciudate
- De ce este periculos ca societatea să nu poată să țină ritmul cu avansul tehnologic. „Schimbarea în sine nu reprezintă progres”