Marian Râlea a vorbit deschis despre perioada pandemiei, perioada în care actorii au avut foarte mult de suferit și și-a adus aminte de ultimul spectacol jucat înainte ca noul coronavirus să facă ravagii în țară.
"Se vor găsi alte forme teatrale de expresie. E foarte greu să înveţi să faci un spectacol pe care nu ştii dacă-l vei juca pe o scenă, poate înregistrăm, poate în online, poate o combinaţie. Am făcut Noaptea bufonilor cu Alexa Visarion şi n-am apucat să dăm premiera. S-au închis teatrele şi am reuşit să-l transmitem live, fără spectatori şi aia a fost premiera. În august am mai jucat de două ori şi s-au oprit spectacolele", a declarat Marian Râlea, în emisiunea lui Marius Tucă.
"Dacă se reia va trebui să-l reînvăţăm şi să îl reinventăm, nu cred că se va juca la fel", a completat.
A jucat pentru un singur copil
Marian Râlea a povestit și despre şansa de a lucra cu mari regizori.
"Ei sunt vinovaţi că m-au distribuit. Ei m-au provocat dintotdeauna, şansa mea a fost să lucrez cu mari regizori, au venit cu texte extraordinare, mi-a fost mult mai uşor să mă descurc. Eu nu cred în one man show, dacă nu sunt conduse de un regizor, nu cred că un actor poate face singur, Nu cred în spectacolele de teatru fără regizor, el conduce acest fenomen, el e creierul, cum sunt fenomenele naturale, iar când el nu mai e în sală atunci devine actorul foarte important", a completat actorul.
Marian Râlea, care a jucat ultimul spectacol, în septembrie, înainte să reînchidă teatrele, pentru un singur copil, Cetatea poveştilor.
"Cumpărase bilet, mama lui ne-a rugat să nu îl jucăm, dar l-am jucat", a mai spus Marian Râlea.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- Orașul din România unde nu există ambuteiaje. Titi Aur: De ce se circulă extraordinar, în ciuda faptului că e foarte aglomerat / video
- Aderarea completă a României la Schengen. Comisarul European pentru Afaceri Interne, anunț important. Când ar putea fi eliminate și controalele la frontierele terestre
- Ce sunt tahionii, particulele "suspecte" care au invadat Universul
- "Sunt distrusă psihic". Ilona și Ristei, cădere nervoasă: "Este un fel de Sandu Ciorbă, ȋn chineză!"
- Naty Badea: Nu mai este de trăit în Italia. Mie îmi este foarte teamă chiar și să merg pe stradă
- Proiectul Ministerului de Interne care vizează îmbunătățirea și modernizarea sistemului. Bogdan Despescu, explicații / video
- Avocatul Poporului vrea să le facă dreptate „copiilor pandemiei” care au pierdut doi ani de școală
- USR, proiect de lege privind trimiterea pacienților de la stat la privat. Rafila, reacție
- Chirieac, după riposta Israelului asupra Iranului: S-ar putea să încheiem această pagină neagră din istoria Orientului Mijlociu
- Previziunea lui Ciuvică privind alegerile pentru Primăria Capitalei: Ia peste 40% / video
- Românii apreciază mai mult influencerii și vedetele decât medicii și profesorii. Sociolog: În topul profesiilor din SUA, artiștii sunt la nivel cu electricienii
- Sistemul RO-Alert și copiii dispăruți. Despescu: Numai prin sprijinul comunității putem avea un rezultat rapid
- Răzvan Dumitrescu, întrebare pentru George Tuță: De ce trebuia să guverneze PNL cu USR când PSD-PNL asigurase stabilitate în trecut?