Majorare pensii. Eugen Teodorovici: Început de septembrie cu încă o promisiune respectată
Data publicării:
Autor: Mihai Ciobanu
WhatsApp
Eugen Teodorovici
Eugen Teodorovici
"Un început de septembrie cu încă o promisiune respectată. O primă zi de toamnă în care le oferim părinților și bunicilor nostri recompensa binemeritată a muncii lor prin mărirea punctului de pensie cu 15%", transmite Eugen Teodorovici, preşedintele executiv al PSD.

"Dar și o zi de toamnă petrecută printre tulcenii mei cei buni și primitori, alături de cei pe care îi reprezint, ca senator, în Parlamentul României. O zi în care revin în Delta Dunării cu emoția unui copil care nu se vrea dus dintr-un tărâm de poveste cum este și Jurilovca, satul insinuat între cer și ape. O zi în care revăd cu bucurie oameni minunați, care au sensibilitatea de a pune seninul cerului și albastrul infinit al mării în culorile caselor și care țin cu sfințenie la tradițiile locului.

Pentru că astăzi, alături de premierul României, doamna Viorica Dăncilă, președintele CJ Tulcea, domnul Horia Teodorescu și primarul comunei Jurilovca, domnul Eugen Ion, am participat la ediția din acest an a Festivalului borșului de pește lipovenesc. Este o frumoasă serbare ce nu ne duce cu gândul doar la o tradiție culinară veritabilă, ci și la toate celelalte valori culturale păstrate într-o comunitate în care minorități de diverse naționalități conviețuiesc în bună înțelegere", a scris Eugen Teodorovici pe pagina sa de Facebook.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel