Data actualizării:
Data publicării:

Locuitorii unei țări lovite de COVID-19 au ieșit la plajă, în ciuda avertismentelor. Riscă închisoare pe VIAȚĂ VIDEO

Autor: Cătălina Burghelea | Categorie: Sanatate
WhatsApp
Plajă Grecia
Plajă Grecia

Temperaturile ridicate și vremea numai bună de plajă i-au scos din casă pe locuitorii unei țări europene, în ciuda avertismentelor autorităților de a rămâne izolați. Acum riscă închisoare pe viață!

Pe o plajă la Asteras Vouliagmeni, la sud de Atena, Grecia, agenţii de pază au fost nevoiți să le interzică oamenilor să stea la soare, din cauza supraaglomerării. 

Din cauza inconștienței grecilor, sâmbătă seara, premierul grec Kyriakos Mitsotakis a ordonat autorităţilor să închidă toate plajele şi staţiunile de schi.

„Tocmai am ordonat ca toate plajele şi staţiunile de schi să fie închise mâine (n.r. - duminică). Situaţia este gravă şi necesită ca toată lumea să acţioneze cu responsabilitate. Trebuie să evităm locurile publice cu prea multe persoane", a scris premierul într-un mesaj pe Twitter.

În Grecia, totalul îmbolnăvirilor a ajuns la 228, sâmbătă fiind înregistrate 38 de cazuri noi, iar numărul morților a ajuns la trei. 

Când se aplică pedeapsa cu închisoare pe viață

 

Cei care încalcă regulile pentru prevenirea răspândirii coronavirusului ar putea fi încarcerați până la 3 ani, în timp ce în cazul în care acțiunile lor duc la moartea cuiva se vor confrunta cu cel puțin 10 ani, se arată în comunicatul oficial, emis de judecătorul Curții Supreme Vasilis Pliotas, citat de platforma Știri din Grecia.

Dacă încălcarea regulilor duce la un număr mare de decese, vinovații ar putea fi pedepsiți cu detenția pe viață, scrie portalul protothema.gr, citată de Știri din Grecia.

Potrivit sursei citate, circulara a fost trimisă, vineri, procurorilor din toată Grecia, judecătorul Pliotas citând articolul 285 din Codul penal, care prevede pedepse penale severe pentru cei care încalcă măsurile dispuse pentru a preveni răspândirea bolilor periculoase.

Youtube video image

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel