Dragnea a explicat că nu se discută decizia instanței, dar funcționarii ANAF nu au procedat corect și premierul trebuie să dea o explicație în acest sens, având în vedere că ANAF este în subordinea Guvernului.
"Din punctul nostru de vedere este o acțiune profund nedemocratică, s-a vorbit despre protejarea libertății de exprimare, pe care și noi o susținem cu tărie, dar această acțiune este clar un atentat împotriva libertății de exprimare a presei. Nu există niciun fel explicație logică pentru care funcționarii ANAF, ieri, în sediul unei televiziuni, îi legitimau pe cei care muncesc acolo și inclusiv pe unii invitați în emisiuni, printre care se afla chiar și un senator al Senatului României. De când funcționarii ANAF au această competență? Ieri au procedat ca și cum au desfășurat o acțiune într-o zonă infracțională, de parcă erau într-un en-gros sau într-o piață. Nu există niciun fel de explicație pe baza căreia ANAF să procedeze în acest fel. Practic, statul român închide cinci televiziuni", citează Antena 3.
"În ceea ce privește acțiunea noastră, am avut o discuție cu domnul președinte Tăriceanu, președintele Senatului și domnul Fifor, președintele grupului senatorial PSD, am susținut și susținem ca premierul țării să vină mâine, în Senat (...) așteptăm cu mare interes răspunsurile domniei sale, legate de modul în care s-a procedat. Nu e vorba despre televiziune, nu punem sub semnul întrebării decizia instanței, prejudiciul trebuie recuperat, dar e la mintea oricui că nu poți evacua o familie dintr-un apartament în cinci zile, darămite cinci televiziuni", a explicat Dragnea.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Prinţul Harry se întoarce în Anglia
- Horoscop Berbec, Taur, Gemeni, Rac. Zodia care primeşte "un strop suplimentar de carismă"
- Situaţia în care mulţi şoferi se încurcă. Cine are prioritate la intrarea pe banda din mijloc pe o şosea cu trei benzi pe sens
- Incendiu puternic în zona Aviației din Capitală / Galerie foto - video. Update: A fost emis RO-ALERT
- Primăria Deva cere daune materiale și morale pentru zilele în care telecabina care urcă pe Dealul Cetăţii nu a mers
- Fructul pe care japonezii îl mănâncă pentru a-și proteja memoria
- Ministra Muncii: România s-a angajat că va renunţa la posibilităţile de pensionare anticipată
- Un bărbat din Giurgiu este proprietarul motocicletei Regelui Mihai I şi a unei maşini ca cea folosită de comisarul Moldovan
- Chirieac: „Adevărata miză în cazul candidaturii lui Burduja”. Analistul „traduce” și gestul subtil făcut astăzi de Firea în legătură cu Marcel Ciolacu
- Capcanele pentru turiștii care vizitează Londra. Româncă stabilită în capitala Angliei: Te trezeşti că ai dat 20 de lire. Gata, ai sărit din buget!