Data publicării:

Liga Profesorilor Excepționali. Cine sunt câștigătorii

Autor: Crişan Andreescu | Categorie: Stiri
WhatsApp

Primii clasați în cadrul celei de a treia ediții a campaniei Liga profesorilor excepționali, initiată de Fundația Dan Voiculescu pentru Dezvoltarea României, sunt: Alina Cristina Cocoș, profesoară de geografie la Colegiul Național Mihai Viteazu din București, Maria Iuliana Buleteanu, învățătoare la Liceul George Țărnea, Băbeni, Vâlcea și Cristina Rusu, profesoară de geografie la Colegiul Tehnic Infoel din Bistrița.

Premiile celei de-a treia ediții constau în trei burse de merit, de 30.000 RON, 20.000 RON și 10.000 RON, pe durata unui an educațional, pentru primele trei locuri.

Ocupantul locului patru, Costică Costan, profesor de fizică la Colegiul Național Ștefan cel Mare, Suceava, va pleca într-o tabără educațională la o universitate de prestigiu din Europa. Următorii premianți vor fi răsplătiți cu câte un laptop. Totodată, toți ocupanții primelor zece locuri vor mai primi diverse premii, între care și materiale de specialitate și educaționale sau enciclopedii.

„Și anul acesta, în cadrul celei de-a treia ediții a competiției Liga Profesorilor Excepționali, am primi multe candidaturi valoroase. Am cunoscut profesori minunați, oameni compleți care se dedică cu pasiune vocației lor, meseria de dascal. Toți și fiecare în parte sunt câștigători, clasamentul de astăzi fiind imaginea numărului de voturi al susținătorilor lor. Îi felicităm și ne bucurăm să îi primim în marea familie a Ligii Profesorilor Excepționali, eveniment creat la inițiativa profesorului Dan Voiculescu", declară Trisi Cristea, directorul Fundației Dan Voiculescu pentru Dezvoltarea României.

[citeste si]

În continuare, clasamentul profesorilor excepționali arată astfel: pe locul al cincilea, se află Ana-Maria Bostan, profesoară de limba engleză la Școala Gimnazială C-tin Platon, Bacău. Pe locul al șaselea - Zsolt Szabo, profesor de limba română/engleză la Colegiul Tehnic Batthyany Ignac, Gheorgheni, Harghita. Pe locul al saptelea - Ana-Luiza Boboc, profesoară de limba română la Școala Gimnazială Cozmești, Com. Stolniceni, Iași. Pe locul al optulea: Daniela Tufeanu, învățătoare la Școala Gimnazială Matei Basarab, Pitești. Pe locul al noualea: Diana Cristina Bejan, profesoară de fizică la Colegiul Național de Informatică, Piatra-Neamț și, pe locul al zecelea, Anița Luncan profesoară de chimie la Colegiul Național Emanoil Gojdu, Oradea.

Clasamentul a fost alcătuit în urma voturilor online, primite de profesori

Campania Liga profesorilor excepţionali a fost demarată în semn de respect pentru reprezentanţii unei profesii nobile, dar puţin preţuită în aceste vremuri, cea a dascălilor. Există profesori în România ai căror elevi câştigă Olimpiade internaţionale, ne reprezintă cu succes la concursuri, reuşesc să depisteze talente şi schimbă cursul vieţii discipolilor săi. Liga Profesorilor Excepţionali a fost creată pentru pedagogii talentaţi ai României.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel