Lidia Fecioru ne dă un sfat: să fim atenți în noul an când scoatem la iveală o a doua față și mai ales cu cine.
”Toți oamenii sunt personalități duble, fețe duble, cu mască. Prima este cea bună, frumoasă, excepțională, a doua apare când este mult prea folosită prima” a spus Lidia Fecioru la Antena 3, la ”Adevăruri Ascunse”.
Bioenergoterapeutul ne-a îndemnat să îi preţuim mai mult pe cei care ne spun adevărul, chiar dacă este incomod.
“Să valorifici la justa valoare şi chiar mai mult pe cel care îţi spune adevărul în faţă. Pentru că aceşti oameni niciodată nu te vor lovi în spate”, spune Lidia Fecioru.
”Cei care îţi spun adevărul în faţă nu te vor lovi niciodată pe la spate”.
Chiar dacă adevărul doare este bine să ai cel puţin o persoană lângă tine care să te mai trezească din când în când.
“Pe noi să ne ierte lumea, că noi mai spunem adevăruri şi le mai trântim, aşa, în emisiune, dar noi vom fi oamenii care niciodată nu îi vom trăda”, a promis Lidia Fecioru.
Legat de faptul că oamenii trebuie să se schimbe doar din interior şi prin proprie voinţă, nu manipularea celor din jur, Lidia Fecioru ne-a mai făcut o urare: Vă doresc ca la anul să fiţi cum vreţi voi!
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Horoscop 7 mai: Balanță, Scorpion, Săgetător, Capricorn, Vărsător, Pești. Zodia care are probleme cu banii. Ai mare grijă, zilele acestea!
- Alertă meteo de grindină, vijelii și averse torențiale. Zonele vizate
- Gestul făcut de Regele Charles al III-lea față de România, chiar înainte de încoronare. Camelia Csiki: Asta mi s-a părut senzațional
- Azi începe Eurovision 2024. România nu participă, TVR nu transmite. Bine că avem mii de angajați, cu salarii mari, și audiență zero...
- BANCUL ZILEI: Secretul unei căsnicii lungi
- Ofertă la un supermarket din România: Un leu - în loc de 50 de bani - pentru fiecare sticlă reciclată
- Eda Marcus, prezentatoare TVR, moment delicat: "Am fost scoasă de pe post pentru că eram prea drăguță"
- Dobânzi calculate greșit la o bancă celebră: Românii, afectați! Elena Cristian: Dacă s-a întâmplat așa ceva... există o singură explicație
- Klaus Iohannis, primit la Casa Albă de Joe Biden. Bogdan Chirieac: O întâlnire de consolare pentru președinte. A fost refuzat la greu
- Cum te pot îmbolnăvi sticlele de apă reutilizate. Medic: Se poate întâmpla dacă nu ai cu adevărat grijă