Data publicării:

Lider PSD: USL trebuie să respecte referendumul lui Băsescu, dacă va fi validat

Autor: DCNews Team | Categorie: Politica
WhatsApp

Senatorul PSD Ioan Chelaru a declarat că dacă referendumul inițiat de Traian Băsescu va fi validat, atunci USL trebuie să țină cont de voința populației.

Membru în comisia de revizuire a Constituției, Ioan Chelaru susține că trecerea la un Parlament unicameral ar reprezenta "o greșeală serioasă", dar își pune speranțele în faptul că lumea nu va ieși la vot pentru a valida referendumul.

Social-democratul a fost întrebat ce se va întâmpla în cazul în care referendumul propus de Traian Băsescu va avea același deznodământ ca cel din 2009.

"Avem o problemă și trebuie să ne gândim foarte serios dacă iese și a doua oară. Dacă referendumul e legal, vine populația masiv, trebuie să ținem cont de opțiunile populației, fără nicio discuție. Eu nu cred că va ieși. Noi am face o greșeala serioasă să schimbăm sistemul unicameral. Putem lucra cu mai puțini parlamentari, dar experiența de 23 de ani, plus cea cu un președinte «autarhic» arată că avem nevoie de două camere, cu atribuții diferite. Dar ce va hotărî poporul, asta vom face", a răspuns Ioan Chelaru, pentru ziare.com.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel