Data publicării:

Paradox pe DN2 (Drumul Morții). De ce accidentele vor fi mai grave după ce se va finaliza autostrada / video

Autor: Ioan-Radu Gava | Categorie: Stiri
WhatsApp
Foto: Agerpres
Foto: Agerpres

Titi Aur, specialist în conducere defensivă, a spus de ce accidentele pe DN2 vor fi mai grave, după ce se va finaliza Autostrada Moldovei.

Anul acesta urmează ca secțiunile de autostradă dintre Mizil și Buzău să fie date în circulație, făcându-se astfel legătura pe drum de mare viteză între București și Focșani. De asemenea, este posibil ca și loturile dintre Focșani și Bacău să fie finalizate, drumul fiind o variantă mult mai sigură la actualul DN2, denumit „Drumul Morții“.

Într-un interviu exclusiv la DC News, la emisiunea DC Conducem, Titi Aur a explicat însă de ce accidentele grave de pe DN2 nu vor dispărea, dimpotrivă, după ce se va finaliza Autostrada Moldovei. 

„DN2 rămâne „Drumul morții“. La un moment dat, domnul ministru Grindeanu, cred că era împreună cu premierul Ciolacu, la o conferință la Buzău, a zis că se va da drumul la autostradă și se va reduce numărul de accidente grave pe DN2.

Nu este așa, deoarece atunci când era foarte aglomerat, pe DN2 se întâmplau accidente din cauza aglomerației. Când DN2 a rămas mai liber, se merge mult mai tare și accidentele vor fi mai puține, dar vor fi mai grave. Românul are următorul raționament: când e drumul aglomerat, trebuie să mă strecor. când e drumul liber, trebuie să bag piciorul în radiator. Fiecare șofer din România are senzația că se merge prea încet pe unde circulă. Pe DN2 vor fi accidente grave atâta timp când nu venim și cu educația.

Singura cale pentru a reduce accidentele este conștientizarea celor de la volan. S-a venit pe toate drumurile naționale cu acele parapete de beton și s-a spus că se va reduce numărul de accidente. Într-adevăr, în acele zone nu mai sunt tamponări frontale, dar nu poți să vii cu acele parapete pe toate drumurile naționale și județene pe unde se lovesc frontal unii și alții. Avem foarte multe tamponări frontale și nu poți să pui peste tot acele separeuri. Trebuie să faci ca cei de la volan să facă în așa fel încât să nu mai ajungă la acele tamponări frontale.

Sunt foarte multe accidente inexplicabile din punct de vedere al asumării riscului, dar singura explicație e că nu a știut și nu a crezut că i se poate întâmpla. Nu sunt toți sinucigași. Majoritatea se sinucid fiindcă ei cred că sunt în siguranță“, a spus, la DC News, Titi Aur.

Youtube video image

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel