Proiectul a fost aprobat cu 164 de voturi pentru, 20 împotrivă şi 26 abţineri.
Actul normativ prevede interzicerea completă a fumatului în toate spaţiile publice închise, în spaţiile închise de la locul de muncă şi în locurile de joacă pentru copii, inscripţionarea pachetelor cu produse din tutun, desfăşurarea de campanii de informare şi educare a populaţiei, informarea consumatorilor cu privire la produsele din tutun pe care urmează să le achiziţioneze, indicarea în produsele finale a conţinutului de gudron, nicotină şi monoxid de carbon.
Camera Deputaţilor este for decizional în acest caz. Proiectul a fost adoptat de Senat în anul 2011.
În ceea ce privește sancțiunile, amenzile vor fi de la 100 la 500 de lei în cazul persoanelor fizice și între 5000 și 15.000 lei, plus suspendarea sau închiderea activității, pentru persoanele juridice.
Cum este definit spațiul public închis
În proiectul de lege, spațiul public închis este definit astfel: "Spatiu public închis = orice spațiu accesibil publicului sau destinat utilizării colective, indiferent de forma de proprietate ori de dreptul de acces, care are un acoperiș, plafon sau tavan și care este delimitat de cel puțin doi pereți, indiferent de natura acestora sau de caracterul temporar sau permanent."
De asemenea, proiectul prevede că "fumatul este permis numai în camere special amenajate, exclusiv în zona de tranzit a aeroporturilor internaționale" cu respectarea unor condiții.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- De ce scăpăm greu de burtă. Carmen Brumă: Poți să faci un milion de abdomene, nu se va vedea
- Horoscop 6 mai: Berbec, Taur, Gemeni, Rac, Leu, Fecioară. Discuții aprinse, în a doua zi de Paști, pentru o zodie. Îți fac rău!
- A doua zi de Paști. Ce trebuie să facă toți credincioșii în Lunea Albă din Săptămâna Luminată
- BANCUL ZILEI: Femeia cu inițiativă
- Klaus Iohannis, cu avionul de lux în SUA, pentru a-și lua "Oscarul de la Washington". Bogdan Chirieac arată cum puteau fi "salvați niște bani" - Foto
- Horoscop 4-16 mai. Zodia care trebuie să vadă jumătatea plină a paharului. Daniela Simulescu: Evitați aceste discuții la locul de muncă - Video
- Motorina ar putea să dispară din benzinării: "Este o scădere uriașă”
- Ciorbă de murături: Rețeta momentului. O vei prepara de mai multe ori
- Horoscop 6-12 mai 2024. Mihai Voropchievici: Reușită excepțională pentru o zodie
- Voropchievici: Zodii care își găsesc adevărata iubire după Paşte