LeBron James îşi recunoaşte problemele din NBA
Data publicării:
Autor: Mircea F. Cristian
WhatsApp
'Este sezonul meu cel mai complicat', a afirmat basketbalistul LeBron James.

LeBron James, vedeta clubului de baschet Cleveland Cavaliers, deşi are prestaţii dintre cele mai bune, este nemulţumit de faptul că echipa sa se distanţează de primul loc în clasamentul Conferinţei de Est, afirmând că este sezonul său cel mai complicat'.

'Este foarte complicat', a precizat 'King James' după antrenamentul de miercuri dimineaţă, preluat de site-ul al postului de televiziune ESPN.

'Prin simplul fapt că am avut mulţi jucători care sunt indisponibili şi care ştiu să-şi găsească reperele, este un an dificil pentru această echipă. Am impresia că spun asta în fiecare an, dar de data aceasta, este ceva mai complicat', a adăugat triplul campion al NBA.

'Nu-mi place să folosesc prea des cuvântul 'rău', deci o să spun că este un an complicat', a mai spus LeBron. James dispută al 15-lea său sezon în NBA. Dacă statisticile personale (27,3 puncte, 8 recuperări şi 8,8 pase decisive pe meci) îl fac încă unul din pretendenţii la titlul de cel mai bun jucător din NBA (MVP), Cleveland a înregistrat a patra înfrângere consecutivă şi a pierdut nouă din ultimele 12 meciuri.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel