Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, miercuri, că cea de-a 75-a aniversare a Organizaţiei Naţiunilor Unite (ONU) reprezintă o oportunitate pentru intensificarea eforturilor privind punerea în aplicare a pachetului de reformă a ONU şi a transmis că se poate conta pe România în realizarea acestor eforturi.
"Odată cu căderea oribilului regim comunist, acum 30 de ani, ţara mea a pornit pe drumul spre o nouă eră a libertăţii, democraţiei şi prosperităţii. Cortina de Fier a fost înlocuită de hotărârea noastră puternică de a ne re-alătura familiei de valori occidentale şi de a interacţiona deschis cu restul lumii, în baza respectului profund pentru principiile democratice şi statul de drept la nivel internaţional. Astăzi, suntem - cu toţii - profund interconectaţi prin guvernanţa multilaterală şi, mai mult ca oricând, trebuie să apreciem spiritul autentic de cooperare pe care Organizaţia Naţiunilor Unite l-a promovat întotdeauna şi care este indispensabil în găsirea de soluţii eficiente la provocările internaţionale", a spus Iohannis, în cadrul intervenţiei naţionale de la dezbaterile generale ale celei de-a 74-a sesiuni a Adunării Generale a ONU care se desfăşoară la New York.
"Puteţi conta pe România!"
"Cea de-a 75-a aniversare a Organizaţiei Naţiunilor Unite, în 2020, este o oportunitate ca organizaţia să îşi intensifice eforturile de punere în aplicare a pachetului ambiţios de reformă al secretarului general al ONU, de a moderniza organizaţia şi de a ne asigura că va produce rezultate pentru toţi. Puteţi conta pe România şi pe angajamentul nostru activ în realizarea acestor eforturi ambiţioase", a mai spus Iohannis.
El s-a declarat onorat să se adreseze Adunării Generale şi să prezinte" angajamentul reînnoit al României faţă de multilateralism şi ordinea internaţională bazată pe norme, având Organizaţia Naţiunilor Unite în centrul său".
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- De ce militarii și oamenii cu handicap nu au primit „pensia” înainte de Paște 2024. Unde s-a produs confuzia
- Motivul pentru care o tânără a refuzat să mai plătească la casele self-pay din supermarket / video
- Adio, mașini în București? Ce spune Nicușor Dan
- BANCUL ZILEI: Rețeta ciorbei de burtă
- Ieșirea din scenă a lui Klaus Iohannis: pas cu pas, spre scenariul lansat în DCNews în decembrie 2023
- "Femeile din România și cele din Italia sunt foarte diferite”. Designerul Giulia Rossignoli dă cărțile pe față: E total invers
- Riscurile la care ne expunem când facem cumpărături de pe Shein și Temu
- Cum să treci corect pe „sub masă” - Sfântul Epitaf, în Vinerea Mare. Preotul Nicolae Crângașu: Așa se face
- Copiii din București merg degeaba în Herăstrău. Nicușor Dan: Când se va rezolva problema cu locurile de joacă
- Lui Mihai Mărgineanu nu i-a venit să creadă ce a văzut în Vama Veche / foto în articol