Ionuț Vulpescu: "Oamenii din funcții-cheie trebuie să înțeleagă bine spațiile culturale în care sunt trimiși. Degeaba sunt buni la București"
Ionuț Vulpescu, vicepreședinte al Comisiei pentru cultură, arte, mijloace de informare în masa din cadrul Camerei Deputaților a vorbit despre implicarea statului în păstrarea tradițiilor românești în diaspora.
Ionuț Vulpescu spune că este normal ca oamenii să aștepte soluții de la mediul politic și că există deja numeroase instituții care se implică în continuitatea tradițiilor românești în diaspora. Vulpescu spune că oamenii aleși în funcții cheie trebuie să cunoască foarte bine mediile în care sunt trimiși, mai ales când este vorba despre activități care se desfășoară în afara granițelor țării.
"Oamenii așteaptă soluții și de la mediul politic.Trebuie să învățăm să punem mereu în prim-plan rolul instituțiilor. Institutul Cultural Român este una dintre instituțiile care poate face mai mult decât a făcut în ultima vreme, dar asta înseamnă să fie și bugete mai serioase și o viziune care să fie partajată, dar și oameni foarte buni care să înțeleagă spațiile culturale unde sunt trimiși. Degeaba sunt buni la București, dacă nu sunt specialiști în civilizația hispanică sau în spațiul nord-atlantic. Ei trebuie să fie buni acolo. Rolul instituțiilor culturale este să promoveze cultura română de foarte bună calitate în mediul concurențial în care sunt trimiși. Deci pe de o parte ar fi asta. Nu e numai ICR-ul, dar ea este instituția fanion care poate să promoveze cultura și care are acest rol încă de la înființare. Mai este biserica, mai sunt ambasadele, sunt consulatele, mai există si Departamentul pentru Românii de Pretutindeni. Ar trebui o mai mare colaborare, o mai mare coerență a politicilor către zona aceasta," a spus Ionuț Vulpescu.
Cum trebuie gândite evenimente culturale și legate de tradiții în diaspora?
Politicianul a menționat de asemenea că manifestările propuse peste hotare trebuie organizate foarte bine și trebuie acordată o atenție deosebită în privința lor.
"Există o cultură de performanță: că e la Londra, că e la Paris sau că e la Berlin. Acolo trebuie să avem grijă ce manifestări propunem și cum le gândim. Apoi mai există un public pentru un tip de cultură care să creeze mecanisme de solidaritate. Noi ce facem de fapt aici: discutăm cu reclădim solidaritatea, cum o construim, cum o întreținem și cum o dezvoltăm. Sunt câteva borne în an unde se discută mai mult, de Crăciun, de Paște, de zilele naționale, ori când sunt evenimente culturale. Ideea de solidaritate însă, e cea mai importantă și ea trebuie să rămână," a mai spus Ionuț Vulpescu.
Discuțiile au avut loc în cadrul conferinței "Tradiții românești în diaspora - Ediția II", organizată de StiriDiaspora.ro.
Vezi video:
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News