'Ne dorim un parteneriat strategic relevant cu Japonia, care să consolideze rezultatele vizitei istorice a premierului Shinzo Abe de la Bucureşti, din 2018, şi sperăm ca acest obiectiv să se materializeze în anul viitor, la aniversarea centenarului relaţiilor politico-diplomatice', a spus Iohannis la întâlnirea anuală cu şefii misiunilor diplomatice acreditaţi în România.
De asemenea, şeful statului a subliniat că România va acorda o deosebită atenţie dezvoltării în continuare a parteneriatelor şi relaţiilor strategice sau speciale cu Germania, Franţa, Polonia, Italia, Spania, Regatul Unit, Turcia sau Israel, alături de cele cu toţi vecinii direcţi ai ţării noastre. El a indicat că România doreşte modernizarea parteneriatului strategic cu Marea Britanie.
'Peste puţin timp va avea loc retragerea Regatului Unit din Uniunea Europeană. Este un moment pe care noi nu l-am dorit, dar vom acţiona pentru ca prietenia şi alianţa care ne-au legat până acum să rămână puternice între Regatul Unit şi Uniunea Europeană. În egală măsură, urmărim modernizarea parteneriatului nostru strategic dintre România şi Regatul Unit, la care lucrăm în prezent', a spus Iohannis.
Şeful statului a indicat că direcţiile mari de acţiune, trasate în anii trecuţi, rămân valabile şi în ceea ce priveşte Balcanii de Vest sau celelalte state ale Parteneriatului Estic. 'În plan mai larg, priorităţile noastre de politică externă vizează consolidarea relaţiilor, inclusiv a celor economice, cu alte state şi zone de interes din lume, între care se înscriu Japonia, Coreea de Sud, China, India, precum şi state din Asia, Africa, America Latină şi Caraibi', a spus Iohannis, potrivit Agerpres.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- Prinţul Harry se întoarce în Anglia
- Horoscop Berbec, Taur, Gemeni, Rac. Zodia care primeşte "un strop suplimentar de carismă"
- Situaţia în care mulţi şoferi se încurcă. Cine are prioritate la intrarea pe banda din mijloc pe o şosea cu trei benzi pe sens
- Primăria Deva cere daune materiale și morale pentru zilele în care telecabina care urcă pe Dealul Cetăţii nu a mers
- Un bărbat din Giurgiu este proprietarul motocicletei Regelui Mihai I şi a unei maşini ca cea folosită de comisarul Moldovan
- Chirieac: „Adevărata miză în cazul candidaturii lui Burduja”. Analistul „traduce” și gestul subtil făcut astăzi de Firea în legătură cu Marcel Ciolacu
- Ministra Muncii: România s-a angajat că va renunţa la posibilităţile de pensionare anticipată
- Capcanele pentru turiștii care vizitează Londra. Româncă stabilită în capitala Angliei: Te trezeşti că ai dat 20 de lire. Gata, ai sărit din buget!
- Liliecii, mamiferele care ajută agricultura din România. În SUA, au eradicat malaria
- Loto 6/49 de Florii. Rezultatele tragerilor de duminică, 28 aprilie, 2024