"Astăzi în întreaga lume se celebrează diversitatea culturală și înțelegerea între oameni. Să ne dorim cu toții să fim mai bogați ca societate prin cultură, toleranță, armonie. Totodată, va încurajez să participați astăzi la Noaptea Muzeelor, o sărbătoare europeană a culturii. Într-o lume globalizată, ilustrăm astfel cum nu se poate mai bine deviza Uniunii Europene: 'unitate în diversitate'", este mesajul recent al președintelui Iohannis, postat pe Facebook.
Noaptea muzeelor în București
Expoziții, proiecții, concerte, conferințe și ateliere educative se numără printre evenimentele propuse de cele 27 de muzee și 22 de organizații culturale care vor fi deschise la București, sâmbătă, în cadrul Nopții Europene a Muzeelor, relatează Agerpres.
* Muzeul Național de Artă al României (MNAR) oferă spre vizitare, pe lângă Galeria Națională și Spațiile istorice din corpul central al Palatului Regal, expozițiile "Cumințenia Pământului. Aceasta nu este o piatră", "150 de ani de la instaurarea monarhiei constituționale în România" și "Oglinzile Orientului" — deschisă în avanpremieră.
Concerte în Sala Tronului și Sufrageria Regală, jocuri interactive și filme de animație atât pentru cei mari, cât și cei mici proiectate în curtea muzeului sunt alte propuneri ale MNAR.
* Muzeul Național de Istorie a României (MNIR) sărbătorește evenimentul cultural Noaptea Europeană a Muzeelor printr-un program variat de divertisment, marcând în același timp celebrarea a 44 de ani de la inaugurarea instituției.
Cu această ocazie, muzeul va avea un orar de vizitare diurn cu plată cuprins între orele 10,00 și 18,00 și unul nocturn gratuit între orele 18,00 și 1,00 (ultimul acces este permis la ora 00,15, ora închiderii fiind 1,00).
În cadrul programului de vizitare nocturn gratuit vor fi accesibile publicului expozițiile permanente 'Tezaurul Istoric', 'Lapidarium' și 'Copia Columnei lui Traian'. Accesul pe bază de bilet gratuit se realizează prin curtea interioară situată în strada Poștei.
Atelierele educative și de creație 'La muzeu cu Regina' — dedicat copiilor cu vârste cuprinse între 5 și 9 ani și desfășurat în apropierea expoziției 'Tezaurul Istoric' — și 'Simboluri ale strămoșilor noștri' — dedicat copiilor cu vârste cuprinse între 4 și 12 ani, desfășurat în expoziția 'Copia Columnei lui Traian', momentele de reconstituire istorico-militară în exteriorul muzeului, pe strada Poștei, luptele antice (daci și romani), demonstrațiile de mânuiri de arme se numără printre ofertele MNIR în Noaptea Muzeelor.
În paralel, în interiorul muzeului vor avea loc mai multe momente artistice — spectacole de balet, concursuri, concerte, spectacole de teatru vizual cu păpuși în mărime naturală și un recital muzică punk acustic folcloric medieval transilvănean.
* La Muzeul Național de Istorie Naturală "Grigore Antipa", între orele 18,00 și 1,00, va fi posibilă atât vizitarea gratuită a expunerii permanente, cât și participarea la atelierele de desen și pictură Art Antipa organizate cu acest prilej.
Potrivit organizatorilor, atelierele inedite, proiecțiile de filme documentare oferite de Digi Animal World, dar și colectarea entomologică a insectelor nocturne cu ajutorul surselor luminoase speciale sau interceptarea liliecilor din grădina muzeului cu ajutorul detectorului de ultrasunete, sub coordonarea specialiștilor vor face deliciul unei adevărate aventuri a cunoașterii.
* Oaspeții Muzeului Național al Țăranului Român vor putea vizita expoziția permanentă și expozițiile temporare care vor fi deschise, cu intrare liberă, în intervalul 18,00 — 21,00.
În plus, între orele 18,00 și 2,00, doritorii sunt așteptați la Atelierul de carte al lui Răzvan Supuran, unde vor avea ocazia să învețe să recicleze acasă deșeurile de hârtie, să tipărească caiete, cărți și felicitări, dar și cum se poate transforma hârtia reciclată manual în obiecte decorative.
De asemenea, sâmbătă între orele 10,00 și 22,00 vizitatorii pot veni la Târgul de Sfinții Constantin și Elena, care va avea loc în curtea interioară.
* Muzeul Național de Geologie propune, în intervalul orar 19,00 — 23,00, o serie de expoziții tematice, proiecții, precum și conferința "Dispariții misterioase ale viețuitoarelor".
* Muzeul Național al Literaturii Române va avea deschisă Casa Memorială "Tudor Arghezi".
* Muzeul Național Cotroceni invită sâmbătă publicul vizitator, între 19,00 — 24,00 (ultima oră de intrare) vizitarea gratuită a saloanelor regale de la etajul I și a expoziției "Eleganță și tradiție în moda feminină. De la Belle Epoque la interbelic".
De asemenea, va fi prezentat un spectacol de teatru, muzică și dans susținut de copiii din cadrul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului sector 6, va fi organizată o paradă a vehiculelor de epocă — în colaborare cu "Retromobil Club România", dar și un recital susținut de grupul The Twisters — Jazz Musical Show.
* Muzeul Căilor Ferate va fi deschis între orele 20,00 — 3,00, bucureștenii putând vizita expoziția permanentă, precum și să vizioneze o serie de proiecții de filme istorice în microcinemateca instituției.
* Opera Comică pentru Copii invită publicul de toate vârstele, între orele 16,00 — 1,00, la o expoziție inedită de peste 100 de costume din cele mai apreciate producții de operă, balet, operetă și musical din stagiunile sale. Evenimentul include și o vizită surpriză — în premieră — în spații "secrete" ale clădirii.
* O serie de spații culturale alternative propun acțiuni pe măsură, printre acestea numărându-se Orășelul Cunoașterii, Casa Experimentelor, Ferma Animalelor.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- Cine a furat România. Cea mai mare propagandă a fost scoasă la iveală
- BANCUL ZILEI: De ziua soacrei
- Funeriu: E o greșeală fundamentală să părăsești România sau Republica Moldova pentru a te muta mai la Vest
- Pască fără aluat. Rețeta lui Liviu Dragnea pentru Paște 2024 / video
- Condiment folosit de Paște plin de pesticide
- Nicușor Dan: De ce nu e apă caldă în București / video
- Ursul a dat iama în gospodăria lui Adrian Năstase. Prima reacție a fostului premier / foto în articol
- Când se termină coșmarul de pe Prelungirea Ghencea. Nicușor Dan spune de ce lucrările durează foarte mult. ”Tot timpul așteptăm unii după alții”
- De ce criptomonedele sunt „un mare nu”. Mitroi (analist de investiții): E eminamente speculativ. Creșterea vine doar din achiziția altcuiva
- Avea mici afaceri de 20 de ani în România, dar a plecat în UK, cu toată familia. ”În HoReCa, erau cele mai mari și mai grele controale. Veneau la două săptămâni și nu plecau fără... ”