Zăpezile abundente din iarna trecută care au afectat serios și județul Vrancea nu i-au permis fostei şefe a Secţiei de Drumuri Naţionale (SDN) Vrancea, Lucica Chiper, niciun moment de odihnă. Cel puțin așa reise dintr-un raport al ITM Vrancea, care arată că Lucica Chiper ar fi muncit timp de două săptămâni 24 de ore încontinuu, susține prefectul județului Vrancea, Cătălin Popescu
În urma controlului efectuat de reprezentanţii Inspectoratului Teritorial de Muncă Vrancea la Secţia de Drumuri Naţionale, efectuat a sesizarea prefectului de Vrancea, Cătălin Popescu, au fost constatate mai multe nereguli, scrie Adevărul.ro.
Neregulile găsite în acte l-au determinat pe reprezentantul Guvernului în teritoriu să sesizeze Compania Naţională de Drumuri să ia măsuri.
„În experienţa mea nu am văzut aşa ceva. Într-o fişă de pontaj, Lucica Chiper se ponta 24 de ore pe zi în perioada 1-15 februarie, când Vrancea a fost afectată de zăpezi. Am fost şi la Drumuri Judeţene şi în Consiliul de Administraţie al Companiei de Drumuri Naţionale şi nu am văzut aşa ceva. Nu mai spun de premieri, care trebuiau alocate tuturor angajaţilor, dar doamna a hotărât că doar ea a muncit şi este singura care trebuia să ia premierile acestea", a declarat Cătălin Popescu.
În raportul ITM trimis Prefecturii Vrancea se mai specifică faptul că şefa SDN a pus „în pericol sănătatea şi securitatea lucrărilor prin supunerea acestora unui program de lucru şi de câte 24 ore/zi".
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- De ce scăpăm greu de burtă. Carmen Brumă: Poți să faci un milion de abdomene, nu se va vedea
- Horoscop 7 mai: Balanță, Scorpion, Săgetător, Capricorn, Vărsător, Pești. Zodia care are probleme cu banii. Ai mare grijă, zilele acestea!
- Horoscop 6 mai: Berbec, Taur, Gemeni, Rac, Leu, Fecioară. Discuții aprinse, în a doua zi de Paști, pentru o zodie. Îți fac rău!
- Gestul făcut de Regele Charles al III-lea față de România, chiar înainte de încoronare. Camelia Csiki: Asta mi s-a părut senzațional
- Alertă meteo de grindină, vijelii și averse torențiale. Zonele vizate
- BANCUL ZILEI: Femeia cu inițiativă
- A doua zi de Paști. Ce trebuie să facă toți credincioșii în Lunea Albă din Săptămâna Luminată
- Horoscop 4-16 mai. Zodia care trebuie să vadă jumătatea plină a paharului. Daniela Simulescu: Evitați aceste discuții la locul de muncă - Video
- Horoscop 6-14 mai. Daniela Simulescu evidențiază o zodie care are nevoie de smerenie: Ce vă trebuie mai mult? - Video
- BANCUL ZILEI: Secretul unei căsnicii lungi