În perioada de criză, numărul bogaţilor a crescut. Vezi TOPUL ŢĂRILOR cu cei mai mulţi milionari
Data publicării:
Autor: DCNews Team
WhatsApp
milionari
milionari

Chiar şi în perioada de criză, numărul familiilor cu averi de peste un milion de dolari a crescut cu 12% la nivel mondial anul trecut, la aproximativ 12,5 milioane, ca urmare a evoluţiei solide a pieţelor financiare pentru al doilea an consecutiv, potrivit unui strudiu al firmei Boston Consulting Group, citat de Bloomberg.

În Statele Unite se află cele mai multe familii cu averi de peste un milion de dolari, respectiv 5,2 milioane. Pe următoarele poziţii se situează Japonia (1,53 milioane) şi China (1,1 milioane). Singapore a înregistrat cea mai mare creştere, de 33% în 2010, faţă de un avans de circa 40% în anul precedent.

Studiul a analizat 62 de state reprezentând peste 98% din PIB global.

Mai puţin de 1% din gospodăriile din întreaga lume au fost definite ca având o avere de peste un milion de dolari. Acestea trebuie să dispună de active pentru investiţii cu această valoare, excluzând imobiliare sau alte proprietăţi, precum arta.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel