Imunitate COVID-19. Cât timp sunt protejați în fața virusului cei care au trecut prin boală - STUDIU NOU
Un nou studiu arată cât timp au imunitate cei care au trecut deja prin boala COVID-19.
Îmbolnăvirea cu COVID-19 reduce substanţial riscul unei noi infectări timp de cel puţin zece luni, potrivit unui studiu publicat joi de revista Lancet Healthy Longevity, relatează Agerpres, citând EFE.
Pentru a ajunge la această concluzie, cercetători de la University College London (UCL) au analizat modalităţile de contagiere în rândul a peste 2.000 de persoane care trăiau sau lucrau în centrele de îngrijire a vârstnicilor din Marea Britanie în perioada octombrie 2020 şi februarie 2021.
Trecerea prin boală, "o protecţie solidă"
Rezidenţii care trecuseră prin boală în ultimele zece luni au prezentat un risc cu 85% mai mic de reinfectare în perioada studiată, în timp ce în cazul angajaţilor din aceste centre, riscul a fost de 60%. Autorii studiului sunt de părere că aceste date sugerează că trecerea prin boala COVID-19 oferă "o protecţie solidă".
"Riscul de infectare a doua oară cu COVID-19 este foarte scăzut. Faptul că o contagiere prealabilă cu COVID-19 oferă un nivel înalt de protecţie pentru persoanele care trăiesc în aceste centre este liniştitor.", notează, într-un comunicat, Maria Krutikov, autoarea principală a studiului.
Temerile că imunitatea este de scurtă durată, spulberate
Au fost studiate 682 de persoane care trăiau în aceste centre, cu o medie de vârstă de 86 de ani, precum şi 1.429 de angajaţi. Cu toţii au realizat teste de sânge şi s-a constatat că aproximativ o treime dintre ei au dezvoltat anticorpi asociaţi coronavirusului, fapt ce sugerează că au trecut de asemenea prin boală.
Studiul nu a avut în vedere impactul programului de vaccinare, demarat în decembrie în Marea Britanie, eliminându-i din statistici pe toţi cei care au primit prima doză. Rezultatele studiului oferă informaţii asupra protecţiei dobândite prin "infecţia naturală" cu COVID-19, în timp ce oamenii de ştiinţă încearcă acum să afle cât timp se menţine imunitatea creată de vaccinuri. Potrivit altor două studii apărute recent, imunitatea la coronavirus durează cel puțin un an, și ar putea chiar să dureze o viață, îmbunătățindu-se în timp, în special după vaccinare. Rezultatele acestor două cercetări, le puteți vedea AICI.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News