Impozitare pensii speciale. NOU vot în Parlament - REZULTAT
Data actualizării:
Data publicării:
Autor: Mihai Ciobanu
WhatsApp
Vot în plenul reunit al Camerei Deputaţilor şi al Senatului pe punctul din legea privind impozitarea pensiilor speciale cu privire la pensiile parlamentarilor. 

Plenul reunit al Camerei Deputaţilor şi al Senatului a votat, joi, prevederile din Legea pentru completarea Legii nr.227/2015 privind Codul fiscal (PL-x 396/2019, L489/2019) referitoare la indemnizaţia pentru limită de vârstă prevăzută de Legea nr.96/2006 privind Statutul deputaţilor şi al senatorilor.

Proiectul a fost adoptat. S-au înregistrat 354 voturi pentru, o abţinere, iar 43 de parlamentari nu şi-au exercitat votul.  Plenul reunit al Parlamenului a decis, joi, impozitarea pensiilor parlamentarilor cu 85%, potrivit unui amendament propus de liderii grupurilor PSD și PNL, Alfred Simonis și Florin Roman.

Tot astăzi, parlamentarii USR au încercat să introducă pe ordinea de zi a plenului reunit un proiect al Uniunii care prevedea desfiițarea pensiilor speciale pentru parlamentari.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel