Ședința Executivului va începe la ora 12:00, potrivit anunțului făcut de PNL. Premierul Ludovic Orban anunțase, marți, că ordonanța pentru reducerea numărului de ministere este „în lucru”.
Cât despre ordonanța de urgență privind veniturile minerilor, ar putea fi adoptată în contextul în care peste 70 de mineri ai Salinei Ocna Dej sunt blocați în subteran. Președintele Consiliului de Administrație a Salrom așteaptă intervenția noului ministru al Economiei pentru rezolvarea voucherelor de vacanță, transmite Mediafax.
Angajații Salinei Ocna Dej din schimbul trei, care au intrat la lucru luni seară, s-au alăturat protestului colegilor lor început luni dimineața și s-au blocat în subteran, astfel că marți numărul protestatarilor depășește 70. Protestul angajaţilor de la Salina Ocna Dej, judeţul Cluj, a început în urmă cu opt zile. Oamenii sunt supărați că nu primesc voucherele de vacanţă, în valoare de 1.450 lei sau 2.080 lei, așteptate din august.
Salina Ocna Dej este o veche unitate minieră din Ocna Dejului, judeţul Cluj, specializată pe extracţia sării geme în stare solidă. Minerii de la Paroşeni şi Uricani au fost vizitaţi, sâmbătă, de familii și prieteni, după șase zile în care au fost blocați în subteran. Aceștia și-au anunțat rudele că vor intra în greva foamei, dacă nu vor primi venituri în completare după închiderea minelor.
Şedinţa a fost amânată
Liberalii ar fi vrut ca prima ședință de Guvern să aibă loc, marți, însă miniștri au trebuit să își preia portofoliile pe parcursul acestei zile.
Luni seara, după depunerea jurământului la Cotroceni a membrilor Executivului, a avut loc o ședință informală a Guvernului, la care a participat pentru scurt timp și președintele Klaus Iohannis.
Premierul Ludovic Orban a anunțat că șeful statului este invitat și la prima reuniune oficială a Cabinetului său.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Cine a furat România. Cea mai mare propagandă a fost scoasă la iveală
- BANCUL ZILEI: De ziua soacrei
- Funeriu: E o greșeală fundamentală să părăsești România sau Republica Moldova pentru a te muta mai la Vest
- Pască fără aluat. Rețeta lui Liviu Dragnea pentru Paște 2024 / video
- Condiment folosit de Paște plin de pesticide
- Nicușor Dan: De ce nu e apă caldă în București / video
- Ursul a dat iama în gospodăria lui Adrian Năstase. Prima reacție a fostului premier / foto în articol
- Când se termină coșmarul de pe Prelungirea Ghencea. Nicușor Dan spune de ce lucrările durează foarte mult. ”Tot timpul așteptăm unii după alții”
- De ce criptomonedele sunt „un mare nu”. Mitroi (analist de investiții): E eminamente speculativ. Creșterea vine doar din achiziția altcuiva
- Avea mici afaceri de 20 de ani în România, dar a plecat în UK, cu toată familia. ”În HoReCa, erau cele mai mari și mai grele controale. Veneau la două săptămâni și nu plecau fără... ”