"Viitorul Europei depinde de tinerii ei", spun liderii Grupului PPE și de accea popularii europeni și-au asumat un rol activ pentru soluționarea problemei șomajului în rândul tinerei generații.
Grupul PPE a sprijinit inițiativa „Locuri de muncă pentru tineri" și schema „Garanție pentru tineret", care vizează să ajute milioane de tineri să își găsească locuri de muncă. Pentru formare și calificări suplimentare, UE alocă, până în 2020, 6 miliarde de euro, prin Fondul Social European, pentru a-i ajuta pe tinerii sub 25 de ani să găsească oferte de muncă în termen de patru luni de la părăsirea școlii sau de la data la care își pierd locul de muncă. Grupul PPE a făcut lobby pentru ca peste 23% din Fondul de Coeziune să fie alocat pentru FSE, pentru derularea programelor de integrare a tinerilor.
"Grupul PPE colaborează și la elaborarea politicilor pentru oferirea de îndrumare profesională tinerilor fără loc de muncă și pentru facilitarea tranziției lor către locul de muncă, acordându-se o atenție deosebită unor grupuri speciale și favorizându-se o abordare individuală. De asemenea, se va acorda în continuare o atenție deosebită tinerilor cu handicap, grupurilor defavorizate, celor care urmează cursuri postuniversitare, cercetătorilor și tinerilor antreprenori", se arată în strategia popular europenilor pentru combaterea șomajului în rândul tinerilor.
O altă provocare la care liderii politici europeni trebuie să răspundă este sărăcia și excluziunea socială. Potrivit Eurostat, peste 20% dintre cetățenii europeni: copii, persoane cu vârsta peste 65 de ani, dar și angajați sunt amenințați de sărăcie. 17 % dintre europeni trăiesc cu mai puțin de 60 % din venitul mediu pe gospodărie de la nivel național, iar 10 % dintre europeni trăiesc în gospodării în care niciun membru al familiei nu are loc de muncă – conform rapoartelor Eurostat.
Grupul PPE sprijină cu vehemență Pactul referitor la investițiile sociale, care cuprinde măsuri de ajutorare a grupurilor defavorizate și de creștere a incluziunii sociale, în special demersuri precum "Inițiativa pentru antreprenoriatul social" sau „Investește în copii", care includ măsuri de îmbunătățire a impactului sistemelor educaționale. În paralel, Grupul PPE a promovat un nou cadru de integrare socială și profesională a persoanelor cu handicap pe piața muncii.
"Scopul general al acestei strategii este de a emancipa persoanele cu handicap astfel încât ele să își exercite drepturile depline și să beneficieze în totalitate de participarea la societate și la economia europeană, în special prin intermediul pieței unice. Această strategie identifică la nivelul UE acțiuni de completare a strategiilor naționale și se axează pe eliminarea barierelor. Se acordă prioritate pentru opt domenii principale de acțiune: accesibilitate, participare, egalitate, ocuparea forței de muncă, educație și formare, protecție socială, sănătate și acțiune externă", afirmă liderii popularilor europeni.
Grupul PPE consideră că, investițiile sociale oferă atât beneficii economice, cât și sociale. Caracterul atotcuprinzător al piețelor muncii și al societăților este esențial pentru potențialul de creștere economică al UE. Acesta îmbunătățește dimensiunea ofertei din cadrul economiei și reunește cererea.
Material publicat cu sprijinul Grupului PPE. PPE este cel mai mare grup din Parlamentul European, ce reunește forțe politice pro-europene de centru și de centru-dreapta, care doresc să consolideze obiectivul unei Europe mai competitive, mai democratice, mai transparente și al unei economii sociale de piață.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- De ce militarii și oamenii cu handicap nu au primit „pensia” înainte de Paște 2024. Unde s-a produs confuzia
- "Femeile din România și cele din Italia sunt foarte diferite”. Designerul Giulia Rossignoli dă cărțile pe față: E total invers
- Motivul pentru care o tânără a refuzat să mai plătească la casele self-pay din supermarket / video
- Medeea Marinescu își explică lipsa de reacție publică după ce Florin Piersic a fost internat de urgență
- BANCUL ZILEI: Rețeta ciorbei de burtă
- BANCUL ZILEI: Secretul ascuns al limbii române
- Adio, mașini în București? Ce spune Nicușor Dan
- Ieșirea din scenă a lui Klaus Iohannis: pas cu pas, spre scenariul lansat în DCNews în decembrie 2023
- Medicul Alin Popescu, despre un aliment de pe masa de Paște: Preparat așa... e nenorocire completă / Asta e o regulă pe care mulţi nu o respectă, din păcate
- Friptură de miel, ideală de Paște 2024. Rețeta secretă a pilotului Osiceanu. Invitații tăi vor fi încântați