Fotbaliştii de la UTA au fost agresaţi de huligani, în Ungaria
Fotbaliştii UTA Arad au fost agresaţi în timpul meciului cu Hondved Budapesta, de către ultraşii echipei maghiare.
Portarul echipei UTA Arad, Mădălin Smardana, a fost lovit în zona tâmplei cu o bucată de gheaţă.
Fiindcă la Arad nu s-a găsit un teren care să găzduiască în condiţii normale amicalul dintre UTA şi Honved, arădenii au ales să se deplaseze în Ungaria, la Mako, pentru a nu pierde ocazia să-şi măsoare forţele cu una dintre echipele importante ale campionatului maghiar. Totul putea lua o turnură nefericită pentru utişti, fie că vorbim de jucători sau suporteri, scrie sportarad.ro.
La poarta bazei sportive din oraşul maghiar, pe arădeni i-au aşteptat aproximativ 50 de ultraşi ai grupării din Budapesta, care, ameţiţi de aburii alcoolului nu păreau să mai ţină cont de nimic. Altfel nu se poate explica gestul unui fan al lui Honved care a aruncat cu un pahar de sticlă în mijlocul delegaţiei utiste, care o putea păţi şi mai rău dacă – totuşi – unii dintre suporteri nu şi-ar fi calmat colegii mai recalcitranţi. Apoi, când la teren au ajuns la bordul a patru autoturisme zece suporteri „alb-roşii”, huliganii nu au mai stat la discuţii şi s-au repezit cu gânduri războinice pe arădeni. Aceştia au avut prezenţă de spirit, s-au urcat din nou în maşini şi au făcut cale întoarsă.
Din păcate, spectacolul de prost gust al ultraşilor maghiari a continuat şi în timpul meciului. Plasându-se în spatele porţii arădenilor, fanii lui Honved au aruncat cu bulgări de zăpadă întărită în careul arădean, principala ţintă fiind Mădălin Smaranda. Pe finalul primei reprize, un astfel de bulgăr l-a lovit în tâmplă pe goal-keeperul arădean, care s-a resimţit minute bune după aceea. „Centralul” Herţeg a întrerupt partida, reluând-o 10 minute mai târziu, după ce Sorin Botiş i-a mai calmat pe aşa-zişii suporteri şi cele două formaţii au schimbat porţile. Oricum, pe tot parcursul confruntării, maghiarii au scandat slogane anti-româneşti, folosind cuvinte obscene.
Spre final, şi pe fondul unui joc din ce în ce mai slab al favoriţilor, majoritatea scandalagiilor s-au retras la bar, finalul întâlnirii nemaiconsemnând alte incidente. „Am trecut prin nişte clipe mai puţin plăcute. La coborârea din autocar, am fost atacaţi fizic şi verbal, au aruncat cu un pahar în mijlocul nostru, ne-au stropit cu bere, a fost aproape să degenereze totul. Ştiindu-se faptul că aproape orice întâlnire sportivă sau de alt gen maghiaro-română iscă patimi şi orgolii, ar fi trebuit să se ia măsuri ordine. Oricum, rar mi-a fost să văd suporteri puşi atât de mult pe scandal, dar băutura şi – probabil – drogurile şi-au spus cuvântul”, a fost de părere Roland Nagy, antrenorul principal al UTA-ei.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News