Data publicării:

Fost președinte, internat în stare CRITICĂ

Autor: Tudor Curtifan | Categorie: Stiri
WhatsApp

Starea de sănătate a fostului președinte socialist portughez Mario Soares, în vârstă de 92 de ani, internat cu aproximativ zece zile în urmă într-un spital din Lisabona, s-a agravat brusc sâmbătă.

Potrivit unui purtător de cuvânt al spitalului, starea sa este 'critică' și a fost transferat din nou la unitatea de terapie intensivă de unde fusese scos vineri.

Nu s-au dat detalii despre afecțiunile de care suferă fostul președinte, dar un anunț oferit la data internării menționa 'o degradare generală a stării de sănătate'. Conform apropiaților lui Soares, acesta nu s-a recuperat după o encefalită din anul 2013 și în plus a suferit foarte mult după decesul soției sale survenit în iulie 2015, scrie Agerpres.

Actualul președinte al Portugaliei, Marcelo Rebelo de Sousa, și-a modificat programul pentru a-l putea vizita pe Mario Soares la spital.

Descris adesea drept părintele democrației portugheze, Mario Soares a avut o contribuție remarcabilă în viața politică în perioada care a urmat căderii regimului condus de dictatorul Antonio de Oliveira Salazar.

Activ timp de patru decenii pe scena politică a Portugaliei, Mario Soares este unul dintre fondatorii Partidului Socialist portughez și a fost ministru de externe, premier de două ori, președinte între anii 1986 și 1996 și deputat european.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel