Data publicării:
”Fixeur”, un film care te face să-ți pui întrebări
Pelicula Fixeur va rula din 27 ianuarie în cinematografele din România. Fixeur a avut premiera mondială, în toamna anului trecut, în cadrul Toronto International Film Festival.
Cel mai nou lungmetraj semnat de Adrian Sitaru, Fixeur a câștigat luna trecută, Premiul pentru cel mai bun actor, acordat lui Tudor Istodor, și Mențiune Specială a Juriului în cadrul Les Arcs European Film Festival.
Pelicula, cu un scenariu semnat de Claudia și Adrian Silișteanu, spune povestea lui Radu, stagiar la biroul din București al Agenției France Presse, aspirant la un post de reporter. Oportunitatea realizării unui subiect despre o prostituată minoră repatriată din Franța îi dă acestuia ocazia să își dovedească competențele. Totuși, pe măsură ce se apropie de scopul său, Radu realizează că înverșunarea cu care înțelege să facă această meserie este îndoielnică.
"Nu m-a interesat prea mult jurnalismul, ci mai mult felul în care, din dragoste, cu cele mai bune intenții, în profesia noastră și uneori chiar în viața personală, abuzăm de cei de lângă noi", a declarat Adrian Sitaru.
Scenariul "Fixeur" are la bază experiența personală a lui Adrian Silișteanu, care, în urmă cu mai mulți ani, avea meseria de "fixer" — intermediar pentru echipele de jurnaliști străini veniți să realizeze materiale în România.
"Când lucram ca și fixer pentru Agenția France Presse am fost într-o situație asemănătoare. Întâlnirea cu acea fată m-a lăsat cu un gust amar, pentru că mi-am dat seama că mă așteptam cumva să nu găsesc acolo o copilă. Și în momentul în care am găsit acolo o copilă de 14 ani care ne-a povestit toate lucrurile abominabile prin care trecuse, am avut așa un fel de dilemă morală — ce fac eu acolo?", a mărturisit Silișteanu.
Pentru interpretul principal, Tudor Aaron Istodor, Fixeur este un film uman
El a spus că, dincolo de aspectele materiale, meseria de intermediar pentru echipele de jurnaliști i-a trezit o problemă morală.
"Câștigam foarte mulți bani, jurnaliștii făceau un super reportaj. (...) Am avut sentimentul ăsta că ne-am folosit de un om și de drama acelui om și am rămas cumva cu sentimentul ăsta în mine", a mai spus el.
La rândul său, co-scenarista Claudia Silișteanu, care a avut, temporar, aceeași meserie, a spus că subiectele abordate de echipele străine de jurnaliști erau printre cele mai apăsătoare.
"Rămâi cu un gust amar, pentru că situațiile cu care te întâlnești nu sunt cele mai fericite. Am fi putut alege multe alte povești, la fel de triste, la fel de apăsătoare", a adăugat ea.
Scenariul a fost dezvoltat și realizat după mulți ani. Dacă, inițial, personajul principal era student la jurnalism, în ultima variantă a poveștii el a devenit jurnalist aspirant, în jurul vârstei de 30 de ani, deoarece Adrian Sitaru nu se putea raporta la un protagonist foarte tânăr.
Pentru actorul care joacă rolul titular în film, Tudor Aaron Istodor, "Fixeur" este "un film uman".
Tânăra artistă din industria muzicală românească, Feli Donose debutează pe marile ecrane în cel mai nou lungmetraj semnat de regizorul Adrian Sitaru, Fixeur.
„Sunt fericită pentru că am trăit această experiență și deși am avut de interpretat un rol cameo, mi-a deschis pofta de actorie când am văzut cât de interesantă este lumea filmului. Rolul a fost fix pe inima mea și în legătură directă cu ceea ce simt că sunt eu: MUZICA. Și mă întreb oare care erau șansele să cânt chiar două dintre piesele pe care eu le iubesc: Je ne regrette rien - Edith Piaf și Lume, lume - Maria Tănase, unica Maria Tănase, pe care o țin în inima mea de când eram copilă”, declară Feli.
Secvență din film
Feli a urcat în topurile muzicii românești încă de la primul ei single Cine te crezi, piesa compusă în studiourile HaHaHa Production. Au urmat și alte hituri: Creioane colorate, Va urma și cel mai recent single, Timpul.
Nominalizată doi ani la rând la premiile MTV European Music Awards, Feli nu se oprește aici și ne învață cu fiecare piesă a sa cât de important e să ne colorăm viața dupa cum simțim.
Din distribuție fac parte actorii Tudor Aaron Istodor, Mehdi Nebbou, Nicolas Wanczycki, Diana Spătărescu, Andreea Vasile, Adrian Titieni, Cristian Ilinca.
Imaginea a fost semnată de Adrian Silișteanu, montajul de Mircea Olteanu, de sunet s-au ocupat Ioan Filip și Dan-Ștefan Rucăreanu, scenografia Gina Călin, costume Adina Bucur, producători Anamaria Antoci și Adrian Silișteanu, co-producător Jean des Forêts.
Fixeur este cel de-al V-lea lungmetraj regizat de Adrian Sitaru după Pescuit sportiv (2008), Din dragoste cu cele mai bune intenții (2011), Domestic (2012), Ilegitim (2016) producții care au câștigat distincții importante la festivaluri prestigioase.
Regizorul semnează și câteva dintre cele mai premiate scurtmetraje românești: Valuri (2007), Lord (2009), Colivia (2010), Chefu' (2012), Artă (2014), Excursie (2014).
Fixeur este o producție 4 Proof Film (România) în co-producție cu Petit Film (Franța), realizată în asociere cu Domestic Film, DaKINO Production și Movie Production Entertainment.
Cu sprijinul Centrului Național al Cinematografiei, Programul MEDIA al Uniunii Europene, Région Basse-Normandie, Centrul Național al Cinematografiei Franța, Institutul Francez din București și HBO România. Filmul a fost dezvoltat în cadrul CineLink – Sarajevo Film Festival și Les Arcs 1950 Co-production Village.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News