Ionuț Vulpescu l-a întrebat pe regizorul Nae Caranfil dacă se consideră un avangardist în istoria recentă a filmului românesc.

I.V.: În 1993, am vorbit și cu Președintele Uniunii Cineaștilor săptămânile trecute, cu Laurențiu Damian, vorbeam despre 1993 și acest debut al dvs., „E pericoloso sporgersi”. Ați și luat imediat niște premii, la Bratislava, la un Festival important, și în țară. Despre ce a însemnat 1993 și ce a adus el, în filmul românesc? Podcastul meu se cheamă Avangarda. Eh, ăsta e un moment de avangardă, 1993, cu „E pericoloso sporgersi”. Vă considerați un avangardist în istoria recentă a filmului românesc, hai să zicem, în istoria contemporană prin acel film? Sunteți deja un clasic? Cum se încadrează Nae Caranfil în tabloul acesta al filmului românesc contemporan? Unde se plasează el însuși?

N.C.: Pot să spun că „E pericoloso sporgersi” e cel mai nonconformist film din cele 7 pe care le-am realizat, în sensul în care are o structură probabil originală. O structură originală, nu știu dacă inovativă pentru vremea aceea, pentru că nu era chiar primul film în care o poveste se relua printr-o altă prismă. Dar a precedat cu un an „Pulp Fictionul” lui Tarantino iar scenariul fusese scris cu mulți ani în urmă, înainte ca Tarantino să se fi visat măcar cineast. Însă anul 1993 a fost pentru mine anul care m-a umplut de încredere în mine, și de bucurie, și în care am fost practic selecționat la Cannes, în secțiunea Quinzaine des realisateurs, deci primul meu film, l-am adus direct pe Croazetă, și asta este o experiență de neuitat, în care l-am putut invita și pe tatăl meu, pentru prima dată, la Cannes, nu fusese niciodată până atunci...

I.V.: Deși scrisese atâtea lucruri...

N.C.: El era invitat la alte festivaluri importante, dar la Cannes nu fusese niciodată până atunci...

I.V.: Invitat de fiul său, regizor, selecționat...

N.C.: Să vadă pentru prima dată filmul de debut, într-o sală de Festival de Cannes.

Interviul complet, aici:

  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News