Fișă medicală Sandu Matei. Darius Vâlcov, gest în premieră după publicarea informațiilor
Data actualizării:
Data publicării:
Autor: DCNews Team
WhatsApp
Vâlcov
Vâlcov
Darius Vâlcov, consilierul premierului Viorica Dăncilă, a făcut un gest rar întâlnit printre politicienii români după ce a publicat informații medicale despre protestatarul Sandu Matei.

Social-democratul cere scuze tuturor după postarea despre acest bărbat pe Facebook.

”De două zile mă gândesc cum am ajuns în această situație de dezbinare, chiar și sprijinită puternic financiar din afara țării. Recunosc că prin gestul meu am contribuit la continuarea acestei lupte fără sens. Sunt un om pașnic, echilibrat, deși am experiența nedreptăților fără șir. Totuși m-a afectat și pe mine starea de tensiune, de dușmănie. În România s-a ajuns la absurditatea "noi și ei". Noi, poporul, ei, conducătorii, Noi români din România, ei diaspora. Noi PSD-ALDE, ei #REZIST. Absurd!

În acest context se înscrie gestul meu. Îmi cer iertare pentru nesăbuința mea. Îmi cer iertare de la toți românii pe care i-am mâhnit. Nu mă reprezintă asemenea lupte. Doresc sa fiu parte din soluție la găsirea dialogului între compatrioții mei, fie că se opun acestui guvern, fie că-l susțin”, a fost mesajul lui Darius Vâlcov într-un comunicat remis DC News.

Ce spune Liviu Dragnea

Consilierul guvernamental Darius Vâlcov nu ar trebui demis în urma postărilor sale de pe Facebook din ultimele zile, consideră preşedintele PSD, Liviu Dragnea.

"N-am văzut inflamări în toţi anii ăştia în care erau date publicităţii rechizitorii, în care erau date publicităţii date din dosare. Nu s-a cerut demisia nimănui atunci. Din câte am înţeles, a fost o postare privată pe pagina de Facebook, dar poate fi un gest nefericit. Dar nu cred că trebuie să-şi dea demisia sau să fie demis de acolo. Este punctul meu de vedere", a spus luni liderul PSD, la Parlament.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel