Data publicării:
Experiența COVID-19 a unui jurnalist. "I-am scris soției că va găsi un bilețel." "Eu nu credeam că ies viu din spital"
Un jurnalist a povestit chinul prin care a trecut atunci când a stat internat în spital, fiind depistat pozitiv cu COVID-19.
Andrei Veleșcu este un tânăr jurnalist din Republica Moldova. A fost depistat pozitiv cu COVID-19 și a ajuns pe patul de spital în stare gravă. După externare, el a povestit internauților tot calvarul prin care a trecut.
"Prima zi, de dimineață am simțit o ușoară oboseală, care credeam că este de la dormit rău...însă peste câteva ore am simțit deja cum se ridică febra. Am verificat și era 37,2, zic asta nu e febră! Amețeala și slăbiciunile se făceau tot mai simțite. Eu dezvoltam versiunea că e de la „condiționer”, că „m-o tras curentul”, știți cum noi moldovenii le știm pe toate! Spre seară, eram în pat deja cu dureri mari de cap și piele. Oasele am început a le simți unul câte unul, dar mai ales genunchii! Sigur că am luat toată ziua Paracetamol, dar nu a ajutat, seara pe la 23:00 deja aveam 38.2 și din pat nu mă puteam scula. Pe la 01:00 deja era insuportabil de dureros, capul, pielea și oasele dureau.
Dacă mă ridicam din pat, amețeam rău de tot. Soția deja îmi pregătise geanta pentru spital și de 3 ore mă ruga să telefonăm la 112.La 02:00, când abia mai dădeam semne de viață și nu exagerez, soția a telefonat la 112 și în 20 de min eram deja în drum spre Centrul COVID de la MoldExpo.Am ajuns acolo, am făcut toate măsurările necesare: febră: 39,2, tensiune: 90/60 ( eu mereu am fost cu 120/90), saturația oxigenului în sângelui: 92% , fluorografia plămânilor, analiza sângelui. La 05:00 mi-au luat probele pentru testul Covid. La 15:00 am fost informat că sunt pozitiv. Starea mea era tot mai deplorabilă, am căzut jos încercând să mă scol din pat. Cu ajutorul Bunului Dumnezeu și a unor oameni cu suflet mare am ajuns la 17:00 în salonul 512 de la spitalul Sfânta Treime. Am fost examinat de medic și imediat s-au întreprins toate cele necesare.", a povestit Andrei Veleșcu pe pagina sa de Facebook.
Totul s-a agravat
Și asta a fost doar prima zi, primele simptome. Ce a urmat mai apoi, a fost mult mai grav, mărturisește jurnalistul.
"A doua zi de spital și a treia de COVID, m-am trezit și mă simțeam bine. Îi spun medicului că mă simt mai bine, însă medicul m-a rugat să fiu tare și să nu cad psihologic. Atunci nu prea am înțeles de ce, dar zic ok.
La a 4-a zi de spital, am început să mă simt mai rău...iar febră, dureri și slăbiciuni. Medicul meu mi-a spus că e în ordine, așa se manifestă această afecțiune. Am început un tratament mai agresiv, cu multe perfuzii și alte preparate. Nu vreau să indic ce preparate, pentru a nu duce în eroare și pentru a nu încuraja automedicația.
La a 6-a zi de spital deja eram conectat la aparat de oxigen, căci fără el, aveam mari dificultăți de respirație. Desigur deja aveam pneumonie!
"Testament" pentru soție
La a 8-zi de spital, i-am scris soției că va găsi la mine în telefon un bilețel în care am scris tot ceea ce trebuie ea să facă. Eu credeam că nu ies din spital...viu.
La a 12-a zi de spital, am șters bilețelul, boala s-a retras,mă simțeam fizic mai binișor, însă psihic, nu știu de ce, nu mă puteam opri de plâns, și așa 2 zile a fost..
La a 18-a zi de spital, am făcut testul repetat și era negativ, seara am venit acasă.SLAVĂ ȚIE DUMNEZEULE!!!" a mai dezvăluit Andrei Veleșcu.
Jurnalistul spune că acest coșmar COVID nu -sa terminat atunci când a fost externat. Timp de 10 zile de la externare a continuat să se simtă extenuat și să tremure tot chiar și atunci când făcea plimbări scurte.
Bună ziua și Doamne ajută, cum se spunea pe atunci când oamenii mai aveau minte și cel mai important că aveau un soi de...
Publicată de Andrei Veleșcu pe Duminică, 6 septembrie 2020
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News