Data publicării:

Șerban Nicolae - Răzvan Prișcă, scandal. ”Bateți câmpii. Lăsați-mă cu aberațiile”

Autor: Vlad Manolache | Categorie: Politica
WhatsApp

Șerban Nicolae și Răzvan Prișcă s-au contrat puternic, în direct, la Antena 3, în cadrul emisiunii "100 de minute" moderată de Alessandra Stoicescu, pe tema modului în care s-a acționat în cazul protestului din 10 august, în Piața Victoriei. 

Alegeri prezidentiale 2024

Iată schimbul de replici avut de către cei doi politicieni, unul de la PSD, celălalt de la PNL, la Antena 3: 

Șerban Nicolae: "Înainte de a-i cere lui Lazăr să facă o anchetă, domnul Iohannis a stabilit că Jandarmeria a încălcat legea. Și e vorba de două declarații, că d-aia domnul Pirșcă e într-o eroare, nu e singura eroare, dar... A fost o declarație în care i-a acuzat de faptul că a încălcat legea și că a folosit excesiv violența și după aia a fost o altă declarație în care a spus că i-a cerut lui Lazăr să facă dosar. Știți cine a mai făcut așa? Băsescu."

Răzvan Prișcă: "Și Ceaușescu."

Șerban Nicolae: "Exact!" 

Răzvan Prișcă: "Și Burebista și toți, toți, toți!"

Șerban Nicolae: "Nu știți nimic, nu e cazul să insistați."

Răzvan Prișcă: "E foarte clar. Să vedem cine pe cine a bătut pe 10 august, cine cui a dat ordin."

Șerban Nicolae: "V-am rugat să nu bateți câmpii. V-am rugat să nu întrerupeți."

Răzvan Prișcă: "M-ați provocat!"

Șerban Nicolae: "Nu v-am provocat cu nimic, bateți câmpii pe cont propriu. Deci ca să ne lămurim, nu numai că a cerut o anchetă exact ca Băsescu pe vremuri și s-a și executat Lazăr, dar suntem în următoarea situație: Dacă cineva atacă România și Armata Română se apără, procurorii militari din subordinea lui Lazăr anchetează Armata Română să nu cumva să fi folosit forța excesiv? Jandarmeria funcționează în unități miliare, în uniformă militară și cu jurământ militar. Toți acești puternici, toți acești eroi de tip Prișcă și alții, dacă s-ar duce în orice altă țară europeană să lovească o uniformă militară, că e de polițist, că e de jandarm, de ce vreți dumneavoastră.(...) Ideea este că toți acești miorlăiți în exterior sunt foarte puternici în România pentru că știu că președintele României însăși le ține spatele. Procurorul general al României se execută. Haideți să presupunem prin absurd că Jadarmeria Română a reacționat excesiv. La ce a reacționat? La o acțiune. A stabilit procuratura, Parchetul cine a început violențele, a stabilit cine a aruncat cu borduri înspre jandarmi?"

Răzvan Prișcă: "A stabilit Jandarmeria" 

Șerban Nicolae: "Nu Jandarmeria stabilește vinovății penale. Domnule Prișcă, lăsați-mă cu aberațiile, uitați-vă în Codul de Procedură Penală, măcar atât lucru citiți!"

Răzvan Prișcă: "Lasă-mă!"

Șerban Nicolae: "Vedeți, cu asemenea paraziți ne confruntăm!"

Răzvan Prișcă: "Vă rog să controlați, că nu suntem în Parlament aici!"

Șerban Nicolae: "Nu de dumneavoastră vorbeam, dar vorbiți numai peste mine și bateți câmpii!" 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel