"În strategia financiar-fiscală pe care o avem în elaborare la Guvern, pentru 2012-2014, în privinţa salariilor bugetarilor, este preconizată recuperarea integrală pe parcursul anului 2012 a tuturor pierderilor salariale pe care le-au suferit în iunie 2010. Asta însemnă să nu facem paşi înapoi sau să cedăm în faţa unor promisiuni fără acoperire. Se va recupera integral dacă nu facem paşi înapoi. Sunt un om care face afirmaţii asupra cărora am astăzi acoperire", a declarat Emil Boc la Realitatea TV.
RECUPERARE = obținere din nou a ceva, întrebuințare din nou (= recâștigare) - Micul dicționar academic, Academia Română.
Cu alte cuvinte, Guvernul Boc se compromite, prin folosirea termenului „recuperare” la înapoierea procentelor tăiate din salarii, de 25% între iunie și decembrie 2010 și de 12% între ianuarie și decembrie 2011. Pierderea profesorilor a fost de 12,5 procente în 2010 și de 12-13 procente, în funcție de alte deduceri, în 2011. În total, ei au pierdut 25 la sută din salariul pe un an. Ca să ”recupereze” pierderea, în 2012, salariul ar trebui să se întoarcă la nivelul din 2009 și să primească în plus 25 de procente, pe întreg parcursul anului. Asta pe lângă sumele eșalonate din drepturile câștigate în instanță.
De fapt, ca și cu ieșirea din criză, care s-a dovedit o ipotetică ieșire din recesiune, și recuperarea este tot o formulă propagandistică. Guvernul intenționează doar să readucă salariile la nivelul din 2009, în prag de alegeri, lăsând profesorii cu paguba de 2 ani de zile nerecuperată. Nici vorbă de recâștigarea banilor pierduți.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- BANCUL ZILEI: Lecția de Limba Româna
- Mai avem o lună cu Pluto în Capricorn! Fraze cheie pentru fiecare zodie
- Băutura japoneză care îmbunătățește somnul și abilitățile sociale
- Candidatul care ne-ar putea aduce "o surpriză" la alegerile prezidențiale. Bogdan Chirieac, scenariul în care "victoria lui Marcel Ciolacu devine clară"
- Șoferul strivit de un tramvai în București era soțul femeii peste care s-a aruncat benzină în Parlament - surse / update
- Piromanul de la Parlament, declarat „erou național”. Ai grijă ce comentezi pe TikTok pentru că intră pe fir DIICOT! Mircea Toma și Valentin Jucan, reacții
- Calendar Creștin Ortodox. Sărbătoare 19 septembrie 2024
- PSD, decizie privind legea care i-ar permite lui Iohannis să candideze la alegerile parlamentare din 1 decembrie 2024
- Ambasadorul SUA la Budapesta: Cum e posibil ca țara care s-a ridicat la luptă în 1956 împotriva sovieticilor să facă azi jocurile Rusiei?
- Cum ne întărim imunitatea din alimentație. Dr. Simona Carniciu, sfaturi utile. Mare atenție la cantitatea de fructe consumate!