Data actualizării:
Data publicării:

Einstein vs. Eminescu: Cine a descoperit teoria relativității? Cristian Presură aduce fizica și poezia laolaltă /video

Autor: Andreea Deaconescu | Categorie: Stiri
WhatsApp
Foto: Florin Roștariu / Istorie în Culori
Foto: Florin Roștariu / Istorie în Culori
Ascund versurile lui Eminescu secrete cosmice? Să fi descoperit Eminescu teoria relativității, înaintea lui Einstein? Alături de Cristian Presură, vom încerca să descifrăm acest mister. Vă invităm să vă turnați o ceașcă de cafea, să luați loc și să parcurgem împreună o călătorie fascinantă prin poezie și prin știință.

Fără prea multe alte detalii, vom prezenta ideile domnului Cristian Presură, renumit fizician, inventator, autor și cercetător român, lăsând la final clipul video în care puteți descoperi mai multe concepte fizice și poezie.

Știați că...

În poeziile lui Eminescu se găsesc indicii ale teoriei relativității? Sau că acolo există sugestii ale unor concepte din mecanica cuantică? Ori că manuscrisele lui Eminescu conțin celebra formulă a lui Einstein, E=mc2?

Să fi descoperit Eminescu teoria relativității înaintea lui Einstein?

Lună tu, stăpân-a mării, pe a lumii boltă luneci
Şi gândirilor dând viaţă, suferinţele întuneci;
Mii pustiuri scânteiază sub lumina ta fecioară,
Şi câţi codri-ascund în umbră strălucire de izvoară!
Peste câte mii de valuri stăpânirea ta străbate,
Când pluteşti pe mişcătoarea mărilor singurătate!
Câte ţărmuri înflorite, ce palate şi cetăţi,
Străbătute de-al tău farmec ţie singură-ţi arăţi!
Şi în câte mii de case lin pătruns-ai prin fereşti,
Câte frunţi pline de gânduri, gânditoare le priveşti!

De câte ori ascult versurile astea, mă trece un fior. Eminescu parcă a trăit în mine, parcă-mi știe cele mai adânci gânduri și vise. Să fi fost el alături de mine la Lăpușata, satul în care am copilărit...

Să fi descoperit și el izvoarele ascunse ale pădurii, acolo unde apa îngheață iarna, iar copacii par crescuți direct din gheață... Eminescu este fratele meu, al tău, al tuturor celor care vorbim și înțelegem limba română. Un frate care nu numai că a stăpânit la perfecțiune limba română, ci și unul care a fost măcinat de întrebările noastre fundamentale.

Pe ce lume trăim? Unde mergem?

Ca să înțeleagă ceasul cosmic, Eminescu a apelat nu numai la istorie sau filosofie, ci și la științe. Asta știți și voi, pentru că veniți adesea la mine cu diferite versuri ale lui Eminescu, spunându-mi iată, Cristi, versul ăsta nu descrie el dilatarea timpului, așa cum a descoperit-o Einstein? Poezia "La Steaua" nu conține teoria relativității descrise de Einstein?

Oare să fi descoperit Eminescu teoria lui Einstein cu câteva zeci de ani înaintea lui?

În urmă cu câțiva ani, întrebarea a luat o turnură dramatică atunci când un profesor de fizică a tras atenția că un manuscris al lui Eminescu conține celebra formulă E=mc2 a lui Einstein. Am verificat și, într-adevăr, chiar așa este. Am putut să văd eu lucrul respectiv cu ochii mei, în manuscris.

Și am rămas mirat. Oare ce se întâmplă? Câte dintre intuițiile lui precedă teoria relativității? Așa că am plecat într-o căutare. Ceea ce am remarcat imediat a fost respectul lui Eminescu pentru oamenii de știință, pentru dascăli, pentru cei care caută și aduc cunoașterea.

Să citim, de exemplu, în "Scrisoarea I":

Iar colo bătrânul dascăl, cu-a lui haină roasă-n coate,
Într-un calcul fără capăt tot socoate şi socoate
Şi de frig la piept şi-ncheie tremurând halatul vechi,
Îşi înfundă gâtu-n guler şi bumbacul în urechi;
Universul fără margini e în degetul lui mic,
Căci sub fruntea-i viitorul şi trecutul se încheagă,
Noaptea-adânc-a veciniciei el în şiruri o dezleagă;
Precum Atlas în vechime sprijinea cerul pe umăr
Aşa el sprijină lumea şi vecia într-un număr.

Iată cum și Eminescu, ca un veritabil elev al școlii lui Pitagora, înțelege valoarea numerelor. El știe care este esența cunoașterii științifice - matematica. 

Fără matematică nu există fizică, chimie sau biologie. Sau, ca să-l cităm pe Einstein - "Matematica pură este, în felul ei, poezia ideilor logice". De aceea, Eminescu a căutat cu asiduitate informația științifică.

Urmele căutărilor sale se găsesc în poezii. Cum sunt următoarele versuri din poezia "Feciorul de împărat fără de stea":

Cum Dumnezeu cuprinde cu viaţa lui cerească
Lumi, stele, timp şi spaţiu ş-atomul nezărit,
Cum toate-s el şi dânsul în toate e cuprins,
Astfel tu vei fi mare ca gândul tău întins.

Atomul nezărit la care se referă Eminescu este dovada indirectă a audierii cursurilor marelui fizician Ludwig Boltzmann, pe când acesta era la Viena.

Da, pe vremea aceea nimeni nu dovedise existența atomilor. Iar Boltzmann și-a făcut un scop al vieții din asta. Din păcate, Eminescu a fost printre puținii care l-au crezut.

Mai târziu, Boltzmann a avut o moarte tristă, înainte ca propria contribuție să fie recunoscută de comunitatea de știință. Abia Albert Einstein, în 1905, dovedește fără putință de tăgadă existența atomilor, iar contribuția lui Boltzmann este recunoscută.

Și ajungem iar la Einstein, descoperitorul teoriei relativități.

Mulți cred că teoria lui Einstein se regăsește în poezia eminesciană "La Steaua".

La steaua care-a răsărit
E-o cale-atât de lungă,
Că mii de ani i-au trebuit
Luminii să ne-ajungă.

Frumos și adevărat. Totuși, îmi pare rău să vă dezamăgesc, dar versurile de mai sus nu au legătură cu teoria relativității a lui Einstein, ci doar cu viteza finită a luminii. Aceasta însă era cunoscută și măsurată cu 150 de ani înaintea lui Eminescu de fizicianul danez Ole Rømer. De fapt, Rømer a folosit chiar întârzierea razelor luminoase pentru a calcula viteza luminii atunci când a observat cu telescopul sateliții planetei Jupiter.

Eminescu știa deci despre efectul de întârziere a luminii. Marea lui reușită este să-l pună magistral în versuri atunci când vorbește despre o stea:

Poate de mult s-a stins în drum
În depărtări albastre,
Iar raza ei abia acum
Luci vederii noastre.

Icoana stelei ce-a murit
Încet pe cer se suie:
Era pe când nu s-a zărit,
Azi o vedem, şi nu e.

Ce frumos spus! Azi o vedem, și nu e. În constelația Orion se găsește o stea roșiatică, pe numele ei Beetlejuice. O vedeți și voi cu ochiul liber. E ușor de recunoscut. Este o supergigantă roșie despre care se știe că va exploda și va dispărea apoi pe cer.

Astronomii au măsurat în ultimii trei ani variații puternice în intensitatea luminii sale. Asta înseamnă că Beetlejuice va exploda pe cer cât de curând, doar că nimeni nu știe când. Când o va face, lumina exploziei o va egala pe cea a Lunii, iar explozia se va vedea și în timpul zilei mai multe zile la rând.

Atenție însă! Momentul când vedem explozia pe cer nu este și momentul când steaua a explodat. Pentru că Beetlejuice se află la 500 de ani lumină, explozia a avut loc în urmă cu 500 de ani față de momentul când se vede ea pe cer. De aceea, se poate ca steaua Beetlejuice să fi explodat deja pe cer, iar noi să vedem azi steaua pe cer, pentru că lumina exploziei nu a ajuns la noi. Tot ceea ce vedem este icoana stelei, exact așa cum zicea Eminescu: Azi o vedem, și nu e.

Dacă poezia "La Steaua" nu conține elemente de teoria relativității, ce ziceți de poezia "Luceafărul"? Să citim!

Porni luceafărul. Creșteau
În cer a lui aripe,
Și căi de mii de ani treceau
În tot atâtea clipe.

Un cer de stele dedesubt,
Deasupra-i cer de stele -
Părea un fulger ne-ntrerupt
Rătăcitor prin ele.

Cum adică Și căi de mii de ani treceau/ În tot atâtea clipe? Asta sugerează o călătorie de mii de ani-lumină, care pentru Luceafărul durează câteva clipe.

În teoria relativității, efectul poartă numele de dilatarea timpului. Cu cât călătorim cu o viteză mai apropiată de viteza luminii, cu atât timpul va trece mai încet pentru noi. Astfel, vom ajunge să călătorim distanțe de mii de ani lumină, rămânând încă tineri.

Numai că, la o privire mai atentă, nu asta s-a întâmplat cu Luceafărul. El nu a călătorit mii de ani lumină cu o viteză apropiată de viteza luminii, pentru că în acest fel, călătoria ar fi durat mii de ani, chiar dacă pentru el ar fi durat câteva clipe. Când s-ar fi întors, Luceafărul ar fi găsit-o pe Cătălina la doi metri sub pământ, acolo unde zăcea înmormântată. 

Poezia ne spune, însă, că pentru Cătălina au trecut câteva zile sau săptămâni. De aceea, Luceafărul nu a mers cu o viteză egală cu cea a luminii, ci cu una care a depășit cu mult viteza luminii. Iar asta nu este posibil în teoria relativității.

Alții, însă, susțin că dilatarea timpului și paradoxul gemenilor se găsesc totuși în nuvela "Sărmanul Dionis". Iată ce scrie acolo.

Se-nțelege că atunci trebuie să ne despărțim pentru totdeauna; căci, în spații dorite, ziua va fi secol, și când te vei întoarce nu vei mai găsi pe Ruben, ci un alt om, analog cu mine, pe care însă ușor îl vei găsi — numai poate el nu te va cunoaște, poate va fi pierdut tainele învățăturii lui și va fi om ca toți oamenii. 

Cum adică în spații dorite, ziua va fi secol? Vă aduceți aminte de filmul "Interstellar"? Cum mergeau astronauții lângă gaura neagră câteva ore, iar în depărtare treceau câțiva ani? Acesta este un efect al dilatării timpului prezis de Einstein. În jurul obiectelor masive, timpul trece mai încet.

La fel se întâmplă și în spațiile vizitate de călătorul eminescian. Acolo, o zi este cât un secol. Când se întoarce la locul de plecare unde se afla Ruben, vor fi trecut secole.

Ruben este fie mult îmbătrânit, fie transformat în altceva. De data aceasta, să recunoaștem: Eminescu a avut intuiția corectă.

Nuvela "Sărmanul Dionis" are și alte elemente care se potrivesc foarte bine cu gândirea lui Einstein. Iată de exemplu următorul paragraf.

Să ne-nchipuim lumea redusă la dimensiunile unui glonte, și toate celea din ea scăzute în analogie, locuitorii acestei lumi, presupuindu-i dotați cu organele noastre, ar pricepe toate celea absolut în felul și în proporțiunile în care le pricepem noi. Să ne-o închipuim, caeteris paribus,înmiit de mare — același lucru. Cu proporțiuni neschimbate — o lume înmiit de mare și alta înmiit de mică ar fi pentru noi tot atât de mare. Și obiectele ce le văd, privite c-un ochi, sunt mai mici; cu amândoi — mai mari; cât de mari sunt ele absolut? Cine știe dacă nu trăim într-o lume microscopică și numai făptura ochilor noștri ne face s-o vedem în mărimea în care o vedem?

Eminescu ne spune clar că, într-un univers în care nu avem o referință a lungimii, nu știm dacă un obiect e mare sau mic. Fără o referință absolută, spațiul e relativ.

Iată o idee care stă la baza teoriei relativității a lui Einstein.

Deosebirea dintre Einstein și Eminescu este că primul a fost ghidat de logică, matematică și experimente, dar tot ele i-au impus și limitarea.

În poezie însă, Eminescu nu a putut fi oprit decât de puterea imaginației. Fără să înțeleagă ce este timpul, de exemplu, Eminescu și-a permis să meargă cu gândul acolo unde matematica nu a ajuns nici azi.

Ascultați, vă, rog, următoarele versuri din poezia "Cu mâine zilele ți-adaogi...":

Cu mâine zilele-ţi adaogi,
Cu ieri viaţa ta o scazi
Şi ai cu toate astea-n faţă
De-a pururi ziua cea de azi.

Din orice clipă trecătoare
íst adevăr îl înţeleg,
Că sprijină vecia-ntreagă
Şi-nvârte universu-ntreg.

Clipa sprijină veșnicia - iată o intuiție poetică profundă al cărui adevăr nu îl înțelegem pe deplin nici azi. Oare să fie toată istoria doar o clipă?

Iată ce spune tot Eminescu prin gândurile sărmanului Dionis:

Un punct matematic se pierde-n nemărginirea dispozițiunii lui, o clipă de timp în împărțibilitatea sa infinitezimală, care nu încetează în veci. În aceste atome de spațiu și timp, cât infinit!

Aici cuvântul atome se poate referi la ceva infinitezimal de mic, dar sugerează și ideea de discret numărabil, așa cum își imagina Pitagora că este spațiul - o colecție de puncte discrete, pe care el le numea monate.

În această interpretare a lui Eminescu, spațiul și timpul ar fi discrete, și nu continue - o idee care se găsește în teoria modernă a gravitației cuantice în bucle. Această teorie unește teoria relativității a lui Einstein cu mecanica cuantică, presupunând că nu numai spațiul este discret, ci și timpul.

Aceste teorii moderne ale gravitației cuantice ne spun că, la nivel microscopic, spațiul și timpul ar fi ca un fel de spumă cuantică. Ne putem imagina niște bucle de săpun, în mare parte goale, pentru că nu există spațiu și timp acolo, în teoriile moderne ale inflației.

Din această spumă cuantică se poate naște un univers”, spune fizicianul Cristian Presură.

Puteți urmări restul explicațiilor mai jos:

Youtube video image

Citește și - Care au fost ultimele cuvinte ale lui Mihai Eminescu și alte lucruri neștiute despre poetul național; Statuia lui Mihai Eminescu din Cernăuți a fost vandalizată. Autoritățile ucrainene spun că de vină sunt niște copii / foto în articol.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel