Data publicării:

Pacientul care a câștigat o nouă șansă la viață. Dr. Gabriel Mitulescu (SANADOR): I s-au scos 5 metastaze din ficat. Există șansă de vindecare / video

Autor: Elena Aurel | Categorie: Stiri
WhatsApp
Sursa foto: https://www.freepik.com/, @wavebreakmedia_micro
Sursa foto: https://www.freepik.com/, @wavebreakmedia_micro

Dr. Gabriel Mitulescu, chirurg oncolog la Spitalul Clinic SANADOR, a vorbit despre intervenții chirurgicale complexe în tratamentul cancerului, inclusiv exenterația pelvină totală realizată unui pacient cu cancer rectal avansat. El a explicat detaliile procedurii, care a implicat extirparea organelor din pelvis și provocările întâmpinate din cauza extinderii cancerului. De asemenea, medicul a vorbit despre importanța diagnosticării precoce.

Dr. Gabriel Mitulescu, chirurg oncolog la Spitalul Clinic SANADOR, a vorbit despre o operație de exenterație pelvină totală realizată unui pacient cu cancer rectal avansat. În cadrul intervenției, care a durat peste 16 ore, pacientului i-au fost extirpate toate organele din pelvis, inclusiv osul sacru, o porțiune de ficat și de intestin subțire. Procedura a fost necesară din cauza extinderii cancerului la organele din pelvis, iar mai multe echipe chirurgicale au colaborat pentru a finaliza operația complexă.

VEZI ȘI: Pacient cu cancer rectal, 16 ore pe masa de operație. Dr. Gabriel Mitulescu (SANADOR): I-au fost extirpate toate organele din pelvis, inclusiv osul sacru / video 

Medicul a explicat că pacientul a avut o recidivă după o operație anterioară, iar tratamentul a inclus chimioterapie și iradiere. Potrivit acestuia, în cazurile de tumori local-avansate, singura șansă de vindecare este extirparea completă a țesutului canceros, dacă nu există metastaze.

„Cum s-a ajuns la această situație? Campaniile de educație, de prevenție, spun: Cu cât vii mai repede, cu atât e descoperită mai repede tumora, cu atât șansele de vindecare, de a ține sub control boala, sunt mai mari., a spus Val Vâlcu.

„Pacientul a avut o prezentare medicală nu chiar foarte timpurie. A fost operat în altă parte și s-a scos tumora de rect, dar a făcut o recidivă. Problema recidivei a fost că ea, încetul cu încetul, a invadat structurile din jur, a făcut acele metastaze, și atunci, a fost catalogat ca un caz inoperabil, care mai poate fi tratat doar oncologic cu chimioterapie și iradiere.

Iradierea s-a făcut în exces, cam de trei ori doza maximă pe care un om ar trebui să o recepționeze, tot în speranța de a-l mai menține în viață cât se poate de mult, și împreună cu chimioterapie.

Din fericire, există o familie particulară de tumori, mai ales la nivelul pelvisului, care se cheamă tumorile local-avansate. Aceste tumori, din niște motive medicale, evoluează multă vreme local. Chiar dacă sunt agresive și, încetul cu încetul, invadează toate organele din pelvis, dau tardiv metastaze, suficient de tardiv ca noi să mai putem interveni terapeutic, ca în cazul de față.

Singura șansă a acestor bolnavi este extirparea totală a țesutului canceros, care este posibilă atunci când nu avem metastaze. Deci, contraindicația majoră este să fie o boală extrapelvină. Deși și aici se fac anumite rabaturi. Ați văzut, pacientul a avut o operație prin care s-au scos 5 metastaze din ficat, iar, la ora actuală, pare că la nivelul ficatului boala nu a generat. Deci, în urma intervenției trebuie să nu rămână țesut neoplazic și atunci există chiar și șansă de vindecare.”, a spus dr. Gabriel Mitulescu.

3. -imagine fara descriere- (gabriel-mitulescu_05442600.jpg)

Se creează orificii de evacuare noi

Dr. Gabriel Mitulescu a explicat că intestinul gros și ureterele au fost redirecționate către pungi colectoare atașate la peretele abdominal, unde se evacuează urina și materiile fecale.

„Ați spus că se creează orificii de evacuare noi.”, a spus Val Vâlcu.

„Da. Intestinul gros se deversează într-o pungă la nivelul peretelui abdominal, ureterele într-o altă pungă în partea cealaltă a peretelui abdominal și în aceste pungi colectoare se deversează urina și materiile fecale.”, a spus Dr. Gabriel Mitulescu la Interviurile DC News și DC Medical. 

Youtube video image

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel