Data actualizării:
Data publicării:

Ce poți face atunci când găsești un liliac. Cât de importantă este conservarea speciei

Autor: Andreea Deaconescu | Categorie: Stiri
WhatsApp
Foto: Unsplash
Foto: Unsplash

Liliecii joacă un rol esențial în ecosistemele din zona temperată, consumând insecte dăunătoare culturilor agricole și sănătății publice. În Europa, contribuția anuală a unui singur liliac la servicii de mediu valorează aproximativ 1.400 de euro, potrivit Societății Ornitologice Române. Cum procedăm atunci când găsim un liliac aflat în dificultate? Ce spune Acordul privind conservarea liliecilor în Europa?

Din cauza degradării habitatelor naturale și a creșterii urbanizării, liliecii sunt nevoiți să se adapteze și să caute adăposturi în apropierea oamenilor, inclusiv în clădiri.

Potrivit Societății Ornitologice Române, referitor la ce ai putea face dacă găsești un liliac aflat în dificultate, "Depinde foarte mult unde l-ai întâlnit și în ce stare se află animalul.

Dacă este pe jos, respiră, dar nu se mișcă sau dacă este într-un spațiu ușor accesibil (pe un perete), contactează imediat un centru de reabilitare pentru animale sălbatice.

Centrul cu cea mai mare experiență în reabilitarea liliecilor din România este cel al Fundației Visul Luanei.

Acolo animalul va fi examinat de către colectivul medical, va fi hidratat și hrănit, iar dacă este necesar i se vor administra tratamente în scopul recuperării, apoi va fi eliberat în zona în care a fost inițial observat", notează sursa citată.

2. Foto: Unsp... (liliac2_73894500.jpg)

Foto: Unsplash

Acordul privind conservarea liliecilor în Europa, adoptat la Londra (1991)

România este parte la un acord internațional care instutie protecția liliecilor, la care a aderat încă din 6 martie 2000.

Acest acord prevede următoarele:

Părţile contractante,

invocând Convenţia privind conservarea speciilor migratoare de animale sălbatice, deschisă pentru semnare la Bonn la 23 iunie 1979;

recunoscând starea nefavorabilă de conservare a liliecilor în Europa şi în state din aria de răspândire aflată în afara Europei şi, în special, pericolul grav care îi ameninţă, rezultat din degradarea habitatului, perturbarea locurilor de adăpost şi din utilizarea anumitor pesticide;

conştiente că pericolele cu care se confruntă liliecii în Europa şi în state din aria de răspândire aflată în afara Europei sunt comune atât pentru speciile migratoare, cât şi pentru cele nemigratoare şi că locurile de adăpost sunt deseori folosite împreună de speciile migratoare şi de cele nemigratoare;

evocând că prima reuniune a Conferinţei părţilor la Convenţia privind conservarea speciilor migratoare de animale sălbatice, organizată la Bonn în luna octombrie 1985, a convenit să includă speciile europene de Chiroptera (Rhinolophidae şi Vespertilionidae) în anexa nr. II la convenţie şi a dispus ca Secretariatul convenţiei să întreprindă măsurile corespunzătoare pentru elaborarea unui acord referitor la aceste specii;

convinse că încheierea unui acord pentru aceste specii va fi foarte benefică pentru conservarea liliecilor în Europa,

au convenit cele ce urmează:

Art. I: Aria de aplicare a acordului şi interpretare

Pentru scopurile prezentului acord:

a) convenţie înseamnă Convenţia privind conservarea speciilor migratoare de animale sălbatice (Bonn, 1979);

b) lilieci înseamnă populaţiile europene de Chiroptera (Rhinolophidae şi Vespertilionidae) care trăiesc în Europa şi în state din aria de răspândire aflată în afara Europei;

c) state din aria de răspândire înseamnă orice stat (indiferent dacă este sau nu parte la convenţie) care îşi exercită jurisdicţia asupra oricărei părţi din aria de răspândire a unei specii aflate sub incidenţa prezentului acord;

d) organizaţie de integrare economică regională înseamnă o organizaţie constituită din state suverane, la care se referă prezentul acord şi care are competenţă în privinţa chestiunilor reglementate prin prezentul acord şi care a fost pe deplin împuternicită să semneze, să ratifice, să accepte, să aprobe sau să adere la acesta, în conformitate cu procedurile sale interne;

e) părţi înseamnă, în afară de cazul în care contextul indică altfel, părţile la prezentul acord;

f) în Europa înseamnă continentul Europa.

Art. II: Dispoziţii generale

1. Prezentul acord este un acord în înţelesul paragrafului 3 al art. IV din convenţie.

2. Dispoziţiile prezentului acord nu dispensează părţile de realizarea obligaţiilor pe care le au în temeiul oricărui tratat, convenţie sau acord existent.

3. Fiecare parte la prezentul acord va desemna una sau mai multe autorităţi competente, cărora le va încredinţa responsabilitatea pentru implementarea prezentului acord. Ea va comunica numele şi adresa autorităţii sau autorităţilor sale celorlalte părţi la prezentul acord.

4. Sprijinul administrativ şi financiar pentru prezentul acord va fi stabilit de părţile la acord în consultare cu părţile la convenţie.

Art. III: Obligaţii fundamentale

1. Fiecare parte va interzice capturarea, deţinerea sau omorârea deliberată a liliecilor, cu excepţia cazurilor permise de autoritatea sa competentă.

2. Fiecare parte va identifica acele situri din interiorul ariei sale de jurisdicţie, care sunt importante pentru starea de conservare, inclusiv pentru adăpostul şi protecţia liliecilor. Având în vedere, după caz, consideraţiile economice şi sociale, fiecare parte va proteja aceste situri de distrugere sau de perturbare. În plus, fiecare parte se va strădui să identifice şi să protejeze de distrugere sau de perturbare zonele de hrănire importante pentru lilieci.

3. Atunci când decide habitatele care să fie protejate pentru scopuri generale de conservare, fiecare parte va da importanţa cuvenită habitatelor care sunt importante pentru lilieci.

4. Fiecare parte va lua măsurile corespunzătoare pentru a promova conservarea liliecilor şi va promova conştientizarea publică asupra importanţei conservării liliecilor.

5. Fiecare parte va încredinţa unui organ corespunzător responsabilităţile pentru asigurarea de consultanţă privind conservarea şi managementul liliecilor pe teritoriul ei, în special cu privire la liliecii din clădiri. Părţile vor face schimb de informaţii din experienţa lor în această chestiune.

6. Fiecare parte va lua măsuri suplimentare similare, după cum consideră necesar, pentru a proteja populaţiile de lilieci, pe care le identifică ca fiind supuse unui pericol, şi va raporta despre măsurile luate, în conformitate cu art. VI.

7. După caz, fiecare parte va promova programe de cercetare cu privire la conservarea şi managementul liliecilor. Părţile se vor consulta reciproc asupra acestor programe de cercetare şi se vor strădui să coordoneze astfel de programe de cercetare şi conservare.

8. Oriunde este cazul, atunci când evaluează pesticidele pentru utilizare, fiecare parte va lua în atenţie efectele potenţiale ale pesticidelor faţă de lilieci şi se va strădui să înlocuiască tratamentul lemnului cu chimicale care sunt puternic toxice faţă de lilieci cu alternative mai sigure.

Art. IV: Implementare la nivel naţional

1. Fiecare parte va adopta şi va pune în aplicare măsuri juridice şi administrative, după cum este necesar, în scopul asigurării eficienţei prezentului acord.

2. Dispoziţiile prezentului acord nu vor afecta în nici un mod dreptul părţilor de a adopta măsuri mai stricte referitoare la conservarea liliecilor.

Art. V: Reuniunile părţilor

1. Se vor organiza reuniuni periodice ale părţilor la prezentul acord. Guvernul Regatului Unit va convoca prima reuniune a părţilor la acord la nu mai târziu de 3 ani de la data intrării în vigoare a acordului. Părţile la acord vor adopta reguli de procedură pentru reuniunile lor, precum şi reguli financiare, incluzând dispoziţii cu privire la buget şi la baremul de contribuţii pentru exerciţiul financiar următor. Aceste reguli se vor adopta cu o majoritate de două treimi din numărul părţilor prezente şi care votează. Deciziile în legătură cu regulile financiare se vor lua cu o majoritate de trei pătrimi din numărul părţilor prezente şi care votează.

2. La reuniunile lor părţile pot stabili orice grupuri de lucru ştiinţifice sau de alt fel, după cum consideră că este corespunzător.

3. Orice stat din aria de răspândire sau orice organizaţie de integrare economică regională care nu este parte la prezentul acord, Secretariatul convenţiei, Consiliul Europei, în calitatea sa de Secretariat al Convenţiei privind conservarea vieţii sălbatice şi a habitatelor naturale din Europa, precum şi organizaţii interguvernamentale similare pot să fie reprezentate prin observatori la reuniunile părţilor. Orice agenţie sau organism tehnic calificat în conservarea şi managementul liliecilor poate să fie reprezentat prin observatori la reuniunile părţilor, în afară de cazurile în care cel puţin o treime din numărul părţilor nu prezintă obiecţii. Numai părţile pot să voteze la reuniunile părţilor.

4. Cu excepţia prevederilor paragrafului 5, fiecare parte la prezentul acord va avea dreptul la un vot.

5. Organizaţiile de integrare economică regională care sunt părţi la prezentul acord îşi vor exercita dreptul lor de vot în chestiunile care sunt de competenţa lor, cu un număr de voturi egal cu numărul statelor lor membre care sunt părţi la acord şi sunt prezente în momentul votului. O organizaţie de integrare economică regională nu îşi va putea exercita dreptul său de vot dacă statele sale membre şi-l exercită pe al lor şi viceversa.

Art. VI: Rapoarte asupra implementării

Fiecare parte va prezenta la fiecare reuniune a părţilor un raport actualizat cu privire la modul în care implementează prezentul acord. Ea va distribui raportul către părţi cu nu mai puţin de 90 de zile înainte de deschiderea reuniunii ordinare.

Art. VII: Amendarea acordului

1. Prezentul acord poate fi amendat la orice reuniune a părţilor.

2. Propuneri de amendamente pot fi făcute de orice parte.

3. Textul oricărui amendament propus, însoţit de motivările acestuia, va fi comunicat depozitarului cu cel puţin 90 de zile înainte de deschiderea reuniunii. Depozitarul va transmite neîntârziat părţilor copii de pe text.

4. Amendamentele vor fi adoptate cu o majoritate de două treimi din numărul părţilor prezente şi care votează şi va intra în vigoare pentru acele părţi care l-au acceptat la 60 de zile după transmiterea la depozitar a celui de al 5-lea instrument de acceptare a amendamentului. După aceea acordul va intra în vigoare pentru o parte la 30 de zile după data transmiterii la depozitar a instrumentului său de acceptare a amendamentului.

Art. VIII: Rezerve

Dispoziţiile prezentului acord nu vor fi supuse rezervelor generale. Totuşi un stat din aria de răspândire sau o organizaţie de integrare economică regională poate prezenta o rezervă specifică în privinţa oricărei specii particulare de lilieci în momentul când devine parte la acord în conformitate cu art. X sau XI.

Art. IX: Soluţionarea divergenţelor

Orice divergenţă care poate apărea între părţi în legătură cu interpretarea sau cu aplicarea dispoziţiilor prezentului acord va fi supusă negocierii între părţile implicate în divergenţă.

Art. X: Semnare, ratificare, acceptare şi aprobare

Prezentul acord va fi deschis pentru semnare de către statele din aria de răspândire sau de către organizaţiile de integrare economică regională, care pot deveni părţi:

a) prin semnare, fără rezerva ratificării, acceptării sau aprobării; sau

b) prin semnare, sub rezerva ratificării, acceptării sau aprobării.

Instrumentele de ratificare, de acceptare sau de aprobare vor fi transmise depozitarului.

Prezentul acord va rămâne deschis pentru semnare până la data intrării sale în vigoare.

Art. XI: Aderarea

Prezentul acord va fi deschis pentru aderare statelor din aria de răspândire sau organizaţiilor de integrare economică regională după data intrării sale în vigoare. Instrumentele de aderare vor fi transmise depozitarului.

Art. XII: Intrarea în vigoare

Prezentul acord va intra în vigoare în a 90-a zi după data la care 5 state din aria de răspândire au devenit părţi în conformitate cu art. X. După aceea acordul va intra în vigoare pentru statul care semnează sau aderă în a 30-a zi după transmiterea instrumentului său de ratificare, de acceptare sau de aderare.

Art. XIII: Denunţarea şi încetarea acordului

Orice parte poate denunţa oricând prezentul acord prin notificare scrisă adresată depozitarului. Denunţarea va avea efect la 12 luni după data la care depozitarul a primit notificarea. Acordul va rămâne în vigoare pentru cel puţin 10 ani, şi după aceea, se va stinge la data la care încetează să fie cel puţin 5 părţi la acesta.

Art. XIV: Depozitarul

Originalul acordului, în limbile engleză, franceză şi germană, fiecare versiune fiind egal autentică, va fi depus la Guvernul Regatului Unit, care va fi depozitarul şi care va transmite copii certificate de pe acesta tuturor statelor şi fiecărei organizaţii de integrare economică regională care au semnat acordul ori au depus instrumentele de ratificare, de acceptare, de aprobare sau de aderare.

Depozitarul va informa toate statele din aria de răspândire şi organizaţiile de integrare economică regională despre semnare, despre depunerea instrumentelor de ratificare, de acceptare, de aprobare sau de aderare, despre intrarea în vigoare a prezentului acord, a amendamentelor la acesta, despre rezervele şi notificările denunţării.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel