"Noi vă informăm doar despre fenomenele astronomice vizibile din țara noastră, iar unul destul de spectaculos se va produce pe 10 iunie, la ora 13. Este vorba de o eclipsă parțială de Soare, cu acoperire foarte mică a discului solar. Eclipsa nu se vede din toată țara și, pentru început, iată o diagramă cu locurile de unde se vede și de unde nu.Vom reveni cu amănunte", transmite Observatorul Astronomic „Amiral Vasile Urseanu”.
Conform unei imagini ataşate postării, eclipsa va fi vizibilă în Transilvania, în Banat şi în mare parte din Moldova.
Într-o declaraţie acordată Agerpres, în luna februarie, coordonatorul Observatorul Astronomic, muzeograful Adrian Şonka, arăta că Soarele va fi acoperit doar în proporţie de 1-2%, dar tocmai acest aspect este de interes pentru pasionaţi.
"O să fie o eclipsă de Soare, se va vedea din jumătatea de nord-vest a ţării, dar e parţială. Pe 10 iunie. Dar Soarele o să fie acoperit 1-2%, deci foarte-foarte puţin. E spectaculos, tocmai pentru că e puţin", spunea el.
Iată şi o reprezentare grafică a zonelor din România de unde fenomenul astronomic va fi vizibil:
Super Luna Florilor a putut fi admirată pe cerul senin deasupra Operei din Sydney
Fenomenul astronomic cunoscut sub denumirea de Super Luna Florilor a putut fi admirat miercuri pe cerul senin de seară deasupra Operei din Sydney, spre deliciul fotografilor amatori poziţionaţi pe malul opus al apei pentru a surprinde momentul, informează Reuters.
Fenomenul "Super Luna" are loc când satelitul natural al Terrei se află la perigeu, punctul cel mai apropiat de pe orbita sa în raport cu Terra, moment care o face să pară cu 7% mai mare şi cu 15% mai strălucitoare decât în mod obişnuit. Luna plină din mai este cunoscută sub denumirea "Luna Florilor" întrucât fenomenul are loc când florile de primăvară sunt în perioada de înflorire.
Concomitent cu Super Luna Florilor are loc şi prima eclipsă de lună din ultimii doi ani, în timpul căreia Luna se va afla în umbra Pământului. Luna va avea un aspect roşiatic, fenomen cunoscut ca Luna sângerie, care se produce atunci când lumina este dispersată prin atmosfera Terrei, fenomen similar unui apus.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Prinţul Harry se întoarce în Anglia
- Horoscop Berbec, Taur, Gemeni, Rac. Zodia care primeşte "un strop suplimentar de carismă"
- Situaţia în care mulţi şoferi se încurcă. Cine are prioritate la intrarea pe banda din mijloc pe o şosea cu trei benzi pe sens
- Incendiu puternic în zona Aviației din Capitală / Galerie foto - video. Update: A fost emis RO-ALERT
- Primăria Deva cere daune materiale și morale pentru zilele în care telecabina care urcă pe Dealul Cetăţii nu a mers
- Fructul pe care japonezii îl mănâncă pentru a-și proteja memoria
- Ministra Muncii: România s-a angajat că va renunţa la posibilităţile de pensionare anticipată
- Un bărbat din Giurgiu este proprietarul motocicletei Regelui Mihai I şi a unei maşini ca cea folosită de comisarul Moldovan
- Chirieac: „Adevărata miză în cazul candidaturii lui Burduja”. Analistul „traduce” și gestul subtil făcut astăzi de Firea în legătură cu Marcel Ciolacu
- Capcanele pentru turiștii care vizitează Londra. Româncă stabilită în capitala Angliei: Te trezeşti că ai dat 20 de lire. Gata, ai sărit din buget!